Cei mai norocoși din lume. Motivul pentru care mai mulți pasageri nu s-au urcat în avionul care s-a prăbușit în Brazilia: “Slavă Domnului”
Apar detalii îngrozitoare după ce un avion cu peste 60 de pasageri la bord s-a prăbușit în orașul Sao Paulo din Brazilia. Mai multe persoane nu s-au urcat în aeronavă după ce au mers la poarta greșită. Potrivit mărturiilor unui bărbat, cel puțin 10 persoane au așteptat la poarta greșită și au pierdut zborul înainte ca acesta să decoleze.
Mai mulți pasageri au așteptat la poarta greșită și au pierdut avionul care apoi s-a prăbușit
„Mi-au spus: „Domnule, nu vă urcați în acest avion pentru că am depășit deja limita de îmbarcare”. Chiar i-am presat un pic. „Domnule, urcați-mă în avionul ăsta, trebuie să plec”, iar el mi-a spus: „Nu se poate, ceea ce pot face este să vă reprogramez zborul”, a relatat bărbatul pentru presa locală.
În momentul în care și-au dat seama că sunt la poarta greșită, pasagerii i-au implorat pe angajații aeroportului să urce în avion, dar li s-a spus că nu pot.
„Îmi tremură picioarele; numai Dumnezeu știe cum mă simt”, a declarat bărbatul după ce a aflat că avionul se prăbușise. „Slavă Domnului că nu ne-am urcat în acel avion”, a continuat el.
Aeronava a căzut peste mai multe case
Zborul 2283 a părăsit Cascavel din statul brazilian Paraná și se îndrepta către Guarulhos, în statul São Paulo, arată datele Flightradar24. Din păcate, avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Vinhedo, într-un minut!
O echipă medicală se află la fața locului și încearcă să identifice victimele, a declarat secretarul pentru Securitate din São Paulo, Guilherme Derrite.
Apărarea civilă din Brazilia a explicat că aeronava s-a prăbușit peste mai multe case. Nimeni de la sol nu a fost ucis, a anunțat directorul de comunicații al orașului Valinhos, Ana Cândida Briski.
Imaginile de la locul accidentului aviatic arată botul avionului și resturi arse împrăștiate. Conform martorilor, s-a auzit avionul înainte să se prăbușească, o persoană spunând că a căzut pe acoperișul casei unui cuplu de bătrâni.
Mai mulți experți au împânzit locul tragediei, iar echipa Forțelor Aeriene braziliene va fi responsabilă de investigație, a punctat Primăria Vinhedo. De altfel, autoritățile au găsit cutia neagră la locul accidentului, ceea ce va ajuta anchetatorii să stabilească ce s-a întâmplat.