28 ian. 2020 | 18:22

Cei mai bizari oameni de pe planetă. De ce au sângele diferit de orice alți pământeni

Știri generale
Cei mai bizari oameni de pe planetă. De ce au sângele diferit de orice alți pământeni
Cei mai bizari oameni de pe planetă. De ce au sângele diferit de orice alți pământeni

Cercetătorul Samuel Vergès al Institutului Național pentru Sănătate și Cercetare Medicală din Franța (Inserm) recunoaște ca a trăit o experiență unică. Specialistul a explicat de ce unii oameni au sângele diferit la culoare. Care este anecdota oamenilor care sunt considerați cei mai bizari?

Oamenii cu sângele diferit față de alți pământeni

În luna februarie a anului 2019, doctorand în fiziologie conducea prima echipă de oameni de știință care a organizat o expediție la Rinconada. Acesta fiind situat la 5.300 de metri latitudinte,orașul din Peru este așezarea situată la cea mai mare înălțime din lume. Condițiile de viață sunt extreme, din cauza lipsei de oxigen, dar localnicii au reușit să se adapteze printr-un procedeu suprinzător la condițiile extreme de vreme. „E o aranjare de care știam din acte, dar niciun cercetător n-a putut ajunge acolo până în prezent. Este foarte izolată și neospitalieră din mai multe puncte de vedere: sanitar, mediu, securitate… A fost prima dată când s-a pregătit un program de cercetare acolo”, povestește cercetătorul din Grenoble, citat de Ouest-France.

Inițial, participanți la „Expediția 5300” au fost suprinși să vadă cum trăiesc locuitorii. În cărțile clasice de știință se consideră că nu se poate trăi mai sus de altitudinea de 5.000 de metri, din cauza lipsei de oxigen. De exemplu, la această înălțime, oxigenul este la jumătate față de cât este la câmpie. În Rinconada, cercetătorii au găsit zeci de localnici, care trăiesc aici de secole în condițiile cele mai grele si nedezvoltate. Orașul seamănă mai degrabă cu periferia săracă a unei metropole, așa cum o știm noi. Locuințele înghesuite sunt ca niște „cutii” făcute de foi de tablă. Aceștia nu au apă curentă, canalizare și nici căldură. Aceasta nu a fost singura surpriză a lui Samuel Vergès. Cercetătorul, împreună cu echipa sa, au început să le facă localnicilor analize medicale pentru ca doctorii să remarce că aceștia s-au acomodat genetic la lipsa de oxigen: sângele lor este diferit de al nostru.

Cei mai bizari oameni de pe planetă au sângele diferit față de pământeni

Cei mai bizari oameni de pe planetă au sângele diferit față de pământeni

Hematocrit de 85 la sută

Când petreci mai mult timp la altitudine, corpul produce în general mai multe globule roșii. Rata locuitorilor pur și simplu a explodat este de 85 la sută (volumul ocupat de globulele roșii care circulă în sânge exprimat procentual în raport cu volumul total al sângelui). Cercetătorii au ajuns la rezultatul că acomodarea era necesară la această altitudine, iar asta a făcut ca unii dintre locuitori să fie „ființe excepționale”, cu o cantitate enormă de globule roșii, care n-a fost niciodată măsurate la om. Au inima hipertrofă și vasele de sânge dilatate. Această condiție pune probleme de sănătate în cazul unora dintre ei. Speranța de viață n-ar trece de 60-65 de ani, au estimat cercetătorii, care nu dispun totuși de informații fiabile, întrucât nu există o evidență medicală pentru populația de aici.

Stresul organismului provocat de lipsa de oxigen este enorm și duce la uzura precoce a funcțiilor vitale. Confrom Digi24, În Rinconada, nu sunt drumuri, nu este apă curentă și nici sistem de canalizare. Majoritatea caselor sunt făcute din foi de tablă ondulată, fără niciun fel de izolație. Tinerii lucrează conform așa-numitului sistem Cachorreo: 30 de zile la rând, ei sapă pentru unul dintre mulții subcontractori, fără a primi salariu. Apoi, în a 31-a zi, le este permis să țină pentru ei orice găsesc în mină.

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Vremea îi surprinde și meteorologi. Ce se întâmplă în următoarele 24 de ore
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Capital.ro
Blocurile de pe strada surpată din Slănic Prahova sunt evacuate chiar acum | Raed Arafat, decizie de ultimă oră
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Se dau BANII de PENSII! Cea mai bună veste înainte de PAȘTE
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro