Cea mai mică insulă din lume are o singură casă. Unde se află, mai exact, și cine o deține

de: Alexandru Denisa
16 11. 2024

Mulți oameni au ajuns, probabil, pe o insulă, însă nu și pe cea mai mică din lume. Specialiștii estimează că pe Pământ există aproximativ 11.000 de insule locuite. Groenlanda, cu o întindere de 2.166.000 kilometri pătrați, este cea mai mare dintre ele, iar pe următoarele poziții se află Noua Guinee, cu 786.000 kilometri pătrați, și Borneo, care măsoară 743.330 kilometri pătrați.

Cea mai mică insulă din lume se află Golful Alexandria

Cea mai mică insulă din lume are o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați și se află la granița de nord a statului New York, între Statele Unite și Canada.

Până în 1982, Bishop Rock, o insulă aflată în largul coastei Marii Britanii, era considerată cea mai mică insulă locuită. Totuși, și-a pierdut acest statut când farul de pe insulă a fost automatizat, iar prezența oamenilor nu mai era necesară.

Un mic teren, înconjurat de ape, aflat în zona administrativă a localității Alexandria din Jefferson County, are o suprafață de doar 306 metri pătrați și poartă numele de Insula Just Room Enough sau Insula Hub.

Această insulă face parte din arhipelagul Thousand Islands și a fost achiziționată în anii 1950 de familia Sizeland, cu intenția de a deveni o casă de vacanță izolată pentru membrii săi. Cu toate acestea, în ultimele patru decenii, insula a devenit mai mult o atracție pentru curioși decât un loc privat de relaxare.

„Pe peticul de pământ se află o casă și câteva bănci din fier forjat, Faci un pas greșit și înoți”, scria Washington Post în 2010.

Just Room Enough adăpostește o casă complet utilată și un copac. Deși nu se știe cu certitudine dacă insula este locuită permanent, aceasta primește destui vizitatori, care o vizitează frecvent.

Inițial achiziționată de familia Sizeland în anii 1950, insula a fost destinată să fie o reședință privată de vacanță, dar în ultimele patru decenii a devenit un loc de atracție turistică. La sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, pe insulă a fost construită o casă complet utilată, care, alături de un singur copac, se află acum pe acest mic petic de pământ.

Cea mai mică insulă din lume are o singură casă

Riscurile pe insulă sunt destul de mari

Deși insula este locuită doar ocazional, fiind folosită ca vilă de vacanță, ea a captat atenția multor vizitatori curioși. Totuși, viața pe această insulă nu este pentru oricine. „Faci un pas greșit și înoți”. Aceasta descrie perfect riscurile asociate cu Insula Just Room Enough, având în vedere spațiul extrem de limitat.

Până în 1982, Bishop Rock, situată în apropierea coastei Marii Britanii, deținea recordul pentru cea mai mică insulă locuită din lume. Însă, odată cu automatizarea farului de pe insulă, oamenii nu mai aveau nevoie să locuiască acolo, iar aceasta și-a pierdut acest statut. Astăzi, Insula Just Room Enough deține titlul de cea mai mică insulă locuită din lume, fiind un loc unic care continuă să atragă turiști curioși din întreaga lume.