Cea mai iubită insulă din Grecia s-a săturat de turiști. Măsura radicală prin care încearcă să-i alunge
După Veneția și Barcelona, o altă destinație turistică foarte iubită de turiști ia măsuri împotriva supra-aglomerării. Una dintre cele mai frumoase insule din Grecia a fost luată cu asalt vara aceasta de turiști, iar autoritățile locale se străduiesc să țină problema sub control.
Insula din Grecia sufocată de turiști
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că insulele grecești atrag turiștii ca un magnet. În timp ce hotelierii și proprietarii de terase și taverne își freacă mâinile și se bucură de profit, autoritățile locale nu știu cum să limiteze numărul mare de turiști. Insula Santorini, una dintre cele mai frumoase din Grecia, a fost supra-populată vara aceasta, potrivit autorităților elene.
Numărul mare de nave de croazieră care acostează în portul din Santorini a atras atenția autorităților. În luna iulie, postarea unui consilier local a devenit virală pe rețelele de socializare. El îndemna locuitorii de pe insulă să rămână în case, pentru ca insula să aibă loc să adăpostească cei 17.000 de turiști care urmau să sosească în acea zi pe insulă.
Autoritățile locale din Santorini au început să ia măsuri pentru a gestiona numărul uriaș de turiști și pentru a evita supra-popularea. Primarul din Santorini a declarat că este deschis să impună o taxă de acces pe insulă, similară cu cea impusă în Veneția, iar banii să ajungă la bugetul local.
Câți turiști ar putea primi insula într-o zi
O altă problemă o reprezintă noile construcții care apar pe insulă, în mare parte unități de cazare pentru turiști. Pentru a face față numărului mare de vizitatori, se construiește din ce în ce mai mult, iar autoritățile spun că insula nu va mai fi sustenabilă în acest fel.
Potrivit unui studiu realizat în urmă cu câțiva ani, insula Santorini ar putea găzdui 8.000 de vizitatori pe zi, în vârf de sezon, cu condiția ca sosirile turiștilor să fie repartizate la timp. Vara aceasta, în unele zile, numărul vizitatorilor ajunși pe insulă cu vapoare sau bărci a fost chiar și de două ori mai mare.
Insula Santorini este cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, cu case albe cu acoperișuri albastre, așezate pe stânci abrupte deasupra unei caldere create în urma unei erupții vulcanice majore. Insula este ceea ce a rămas după erupția care a avut loc în jurul anului 1600 î.Hr. Aceasta a distrus o parte din insulă și a creat o calderă mare, care acum este umplută de apă. Santorini are o formă de semilună care înconjoară această calderă.