Cea mai frumoasă jucătoare de volei din lume, preocupată de soarta delfinilor. Kayla Simmons, ședință foto spectaculoasă – GALERIE FOTO

de: Sorin Barbu
10 05. 2023

Cea mai frumoasă jucătoare de volei din lume a plecat în vacanță și după ce a vizitat mai multe țări europene a ajuns și pe continentul asiatic. În Japonia, Kayla Simmons a admirat delfinii și a transmis mai multe mesaje prin care a spus că este foarte îngrijorată de faptul că această specie are foarte mult de suferit din cauza poluării din oceane, dar și din pricina pescuitului care a ajuns la cote alarmante.

Cea mai frumoasă jucătoare de volei din lume este îngrijorată de soarta delfinilor

Cea mai frumoasă jucătoare de volei din lume a plecat în vacanță și le spune foarte des celor 988.000 de urmăritori de pe Instagram prin ce aventuri trece. A fost în Franța și în Italia, unde a făcut plajă într-un costum „destul de mic”, după cum i-au transmis fanii, iar acum a ajuns și pe tărâm asiatic. Kayla Simmons a spus de mai multe ori că vrea să vadă delfini, iar acum a postat pe rețelele sociale mai multe fotografii și filmulețe în care arată că și-a împlinit visul.

Frumoasa blondă a făcut chiar scufundări, pentru că a vrut să-i admire cât mai de aproape, după cum au remarcat jurnaliștii de la The Sun.

Kayla Simmons a jucat volei în echipa de la Universitatea Marshall și jurnaliștii care i-au urmărit prestațiile spun că era una dintre jucătoarele de bază. A preferat să se lase de sport ca să poată câștiga mai mulți bani, dar și pentru că își dorește să se implice în mai multe proiecte care au ca scop protejarea mediului. Chiar este foarte îngrijorată de oceanele sunt tot mai poluate.

„Oceanele noastre sunt amenințate de poluare, supraexploatare și schimbări climatice. Oceanul acoperă 70% din planeta noastră, dar doar 8% este protejat. Trebuie să ne mobilizăm și să facem eforturi să le păstrăm curate”, a scris într-o postare Kayla Simmons.

Fosta jucătoare de volei este foarte pasionată de scufundări, așa că își întreabă foarte des fanii și ce costum de baie i se potrivește cel mai bine. Cei care vor să „aprofundeze” această problemă au la dispoziție și câteva filmulețe.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Kayla Simmons (@kaylasimmmons)

Sursa Foto: Facebook & Instagram