Cea mai eficientă soluție pentru încălzirea casei tale. Ce trebuie să folosești, de fapt

de: Bișinicu Andreea
04 11. 2022

După ce piețele de gaz natural lichefiat la nivel mondial s-au înăsprit și marii producători de petrol au redus oferta, oamenii s-au văzut prinși în mijlocul „primei crize energetice cu adevărat globale”, susține șeful Agenției Internaționale pentru Energie. Ce trebuie să faci pentru a-ți încălzi locuința, în mod eficient.

Cum încălzești locuința cu aparatul de aer condiționat

Directorul executiv al AIE, Fatih Birol, a declarat la Săptămâna Internațională a Energiei de la Singapore, că importul de gaze naturale a crescut foarte mult în Europa, pe fondul crizei din Ucraina, scriu cei de la CNN.

Din acest motiv, europenii caută tot felul de soluții salvatoare care să-i ajute să își încălzească locuințele în mod natural, mai ales acum, în prag de venirea sezonului rece.

Invitat în cadrul emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV, specialistul în energie regenerabilă, Ciprian Cherciu, a dezbătut subiectul care a devenit principala preocupare a românilor, în ultimele luni.

De asemenea, specialistul a măsurat, cu ajutorul unei prize inteligente, consumul de energie pe care îl înregistrează o aerotermă, un calorifer electric și un aparat de aer condiționat, pentru a le putea compara.

Citește și Aparatul electrocasnic nebănuit care consumă cel mai mult curent. Îți umflă factura cu 300 de lei lunar

Într-un final, expertul a ajuns la concluzia că oamenii se pot încălzi în casă, dacă pornesc aparatul de aer condiționat, setat pe căldură, deoarece consumul este mult mai mic decât în cazul celorlalte aparate.

„Cu cât temperatura de afară e mai mică, cu atât eficiența aerului condiționat este mai mică. Poate să ajungă la același raport de unu la unu cu o aerotermă sau cu un calorifer electric, dar situațiile sunt atât de rare încât cel mai bine este să folosim aerul condiționat.”, a declarat Ciprian Cherciu la PRO TV.

Unde trebuie poziționat termostatul centralei termice

Pe lângă aparatul de aer condiționat, centrala termică este soluția ideală pentru a încălzi orice locuință. Cu toate acestea, există un amănunt pe care foarte multă lume îl omite, acela de setare a termostatului.

Termostatul trebuie poziționat într-o încăpere etalon, întrucât valoarea reglată a temperaturii în încăperea etalon va depinde și de temperatura dorită în celelalte camere ale imobilului.

Din acest motiv, specialiștii te sfătuiesc să instalezi termostatul într-o casă sau un apartament cu o suprafață ce nu depășește 80 mp.

Pentru a funcționa eficient, un termostat trebuie montat la o înălțime de 1,5 m pe peretele încăperii, amplasat într-o zonă de circulație naturală a aerului, pe peretele opus celui pe care este montat caloriferul, fără să fie influențat de vreo sursă directă de căldură.