Cea mai curată apă din lume e în România. Ceaușescu le-a interzis românilor să bea de aici

Cea mai curată apă din lume e în România. Ceaușescu le-a interzis românilor să bea de aici
Cea mai curata apa din lume e in Romania. Ceausescu le-a interzis romanilor sa bea de aici

România este o țară care merită vizitată, având foarte multe destinații de vacanță și peisaje naturale care îi lasă pe turiști cu gurile căscate. Puțini sunt cei care știu faptul că în țara noastră curge cea mai curată apă din lume. Este vorba de una dintre cele mai renumite cascade.

Cascada 7 izvoare din Bucegi conține cea mai curată apă din lume

O adevărată minune a naturii, Cascada 7 izvoare din Bucegi se află pe valea Ialomiței, între lacurile Bolboci şi Scropoasa. Legendele spun că apa care izvorăște din munți ar avea proprietăți magice, însă nimeni nu a reușit să afle cărui fapt i se datorează acest lucru.

Cercetătorii au încercat să descifreze fenomenul, însă nimeni nu își poate da seama de modalitatea în care apa cascadei se purifică, fiind considerată cea mai curată apă din lume. Pentru a ajunge la Cascada 7 izvoare, turiștii pot alege să parcurgă un traseu montan ce pornește de la Cheile Zănoagei.

Conform celor de la Adevărul, oamenii de știință au efectuat numeroase studii microbiologice asupra apei de la Cascada 7 Izvoare, încă din perioada interbelică, pentru a încerca să afle ce explicație se află în spatele „apei minune”.

Potrivit primelor teste realizate în 1927, ce au fost reluate în 1930 şi 1935, izvorul conține cea mai pură apă din lume, fără azotați și azotiți. Mostrele de apă ale Cascadei 7 Izvoare au fost analizate în anii ’80, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, dar și după 1990, de către specialiști români, francezi și germani.

Până în ziua de astăzi, nimeni nu a reușit să deslușească misterul celei mai curate ape din lume și să explice fenomenul purificării izvorului din inima Bucegilor. Potrivit teoriilor specialiștilor, ar exista două teorii care să explice nivelul purității apei Cascadei 7 Izvoare.

Nicolae Ceaușescu a crezut că a găsit secretul nemuririi

Specialiștii sunt de părere că izvoarele ar putea trece printr-un câmp magnetic sau ar străbate un zăcământ de argint care contribuie la purificarea apei.

Descoperirea apei cristaline din munții Bucegi i-a atras atenția dictatorului Nicolae Ceaușescu, acesta fiind convins, la vremea respectivă, că apa din Cascada 7 Izvoare ar conține secretul vieții veșnice. Acesta a fost motivul pentru care le-a interzis românilor să bea din apele izvorului.

În anii 80, când liderul comuniștilor ar fi ordonat efectuarea unor studii în zonă, zvonurile epocii respective susțineau că cercetătorii aleși de Ceaușescu ar fi descoperit un lac subteran chiar sub stânca din care izvorăşte la suprafaţă Cascada 7 izvoare, cu un debit de 4000 de litri pe secundă.

Localnicii sunt extrem de fideli tradițiilor străvechi. Potrivit legendelor ce înconjoară Cascada 7 izvoare, se spune că însuși Zamolxe, zeul dacilor, ar fi băut din „apa vie” a cascadei pentru a se bucura de imortalitate.