Cea mai bună tartă cu ciocolată și căpșune. Cât de simplă este rețeta

de: Emanuela Pană
01 09. 2020

Dacă ai poftă de ceva dulce, dar ai rămas fără idei, astăzi îți propunem un desert simplu și gustos: tartă de ciocolată cu căpșune. Dacă vei vrea să îmnulțești ingredientele pentru a o transforma într-un tort supraetajat, e de înțeles. Cine poate spune „Nu!“ unui blat cu cacao și ciocolată? Ca să nu mai vorbim de toppingul cu fulgi de cocos, migdale, căpșuni și zmeură, pe care l-ai putea folosi și ca umplutură.

Cum faci cea mai bună tartă de ciocolată și căpșune

Este o tartă fără pretenţii, fără cine ştie ce decor, dar care se prepară repede (maxim 60 de minute) și este foarte gustoasă. Aşa că pune-ţi şorţul şi să trecem la treabă!

Ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara tarta sunt următoarele:

  • 1 lingură unt;
  • 1 lingură zahăr;
  • 1 gălbenuș;
  • 1 linguriță esență de vanilie;
  • 1 linguriță praf de copt;
  • 2 linguri cacao;
  • 1/2 cană făină;
  • 1/2 cană chipsuri de ciocolată;
  • fulgi de cocos;
  • 1/4 cană migdale, zdrobite;
  • 1/3 cană zmeură;
  • 3-4 căpșuni, tăiate în două;
  • 1-2 linguri lapte condensat.

Mod de preparare, pas cu pas

1. Pune într-un bol untul, zahărul și gălbenușul și amestecă până ce compoziția devine omogenă;

2. Adaugă esența de vanilie, praful de copt, cacaoa pudră și făina și frământă cu mâna până ce obții un aluat;

3. Folosește un făcăleț, întinde aluatul și așează-l într-o tavă pentru copt cu margine detașabilă;

4. Bagă la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade;

5. Presară cu fulgi de ciocolată, apoi mai dă la cuptor pentru 5 minute, tot la 180 de grade;

6. După ce se răcește ornează cu fulgi de cocos, migdale, zmeură și căpșuni;

7. Adaugă la final și puțin lapte condensat.

Dacă nu mai ai răbdare, poți servi tarta imediat după ce o decorezi, dar trebuie să știi că este mult mai bună dacă apucă să stea măcar 2 ore la frigider şi să se împrietenească bine toate aromele pe care le conţine.