Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must

Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must

Vara e aproape gata, semn că se apropie sezonul strugurilor. Odată cu aceste fructe se face şi mustul, una dintre băuturile favorite ale românilor. Dacă nu ştii cum se prepară acest suc, reţeta de mai jos îţi va fi de mare ajutor.

Aşa se prepară cel mai bun must

Odată cu venirea toamnei, se culeg şi strugurii, spre fericirea iubitorilor de suc din aceste fructe minunate. Puţini au habar, însă mustul este recomandat pentru anemici, acesta fiind un stimulator extraordinar pentru imunitate. De asemenea, e bogat în vitamina A, B1, B2 şi minerale, stimulează sistemul nervos, ajută la reducerea reţinererii de apă în organism şi energizează corpul. Nu este, însă, indicat diabeticilor, acesta având un conţinut ridicat de zahăr.

Probabil vă întrebaţi care este secretul celui mai bun must! Ei, bine, specialiştii recomandă ca bobitele de strugure să fie foarte bine coapte. Acestea se culeg de pe ciorchine şi se zdrobesc în storcătorul de fructe. Apoi, sucul obţinut se trece printr-o strecurătoare fină, astfel încât să se separe de sâmburi și alte resturi.

Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must
Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must

Zeama se fierbe cu zahăr într-un vas emailat preţ de o oră. Este important de precizat că, în timpul fierberii, se amestecă încontinuu și se înlătură spuma de deasupra. După fierbere, se lasă la răcit și apoi se toarnă în sticlele sterilizate. Acestea trebuie să fie închise ermetic, altfel mustul va fermenta. Apoi, sticlele vor fi ţinute la loc răcoros.

A doua variantă este pentru obținerea unui must fără fierbere la foc. În acest caz, strugurii zrobiti și sucul se țin într-un recipient câteva ore. Apoi se strecoară, iar sucul obținut se toarnă în recipiente de sticlă. Acestea trebuie lăsate câteva zile, pentru ca lichidul tulbure să se limpezească.

Mustul poate fi conservat şi pentru a fi savurat iarna

În cazul în care doreşti să te bucuri iarna de această minunată licoare, gospodinele au un truc. Tot ce trebuie să faci este să foloseşti conservant. Practic, la un litru de must se foloseşte un gram de conservant din comerţ. Se scoate 10% din cantitatea de suc obţinută cu ajutorul reţetei de mai sus şi se pune într-o altă oala. Aceasta se aşază pe foc şi se încălzeşte, însă fără a ajunge la fierbere.

Acesta este momentul în care dizolvi conservantul. Apoi, vei amesteca cu restul de must şi vei omogeniza bine. Conservarea se face la mustul obținut fără fierbere.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI