Cea mai bună încălțăminte pentru alergare. Ce materiale să alegi, plus alte trucuri

Cea mai bună încălțăminte pentru alergare. Ce materiale să alegi, plus alte trucuri
Cea mai bună încălțăminte pentru alergat

Care este cea mai bună alegere atunci când vine vorba despre încălțăminte pentru alergare? Ce caracteristici și ce funcții trebuie să aibă adidașii pentru a avea o experiență cât mai plăcută și mai confortabilă? Ei bine, cea mai bună parte a alergatului este faptul că nu ai nevoie de foarte mult echipament. Ai nevoie doar de îmbrăcăminte ce trebuie adaptată vremii și o pereche de încălțăminte pentru alergare. Desigur, nu te poți încălța cu orice, vei avea nevoie de o pereche de adidași de calitate.

Dacă alergi destul de des, mișcările repetitive ale articulațiilor și ale mușchilor pot avea efecte negative, chiar dacă ești tânăr sau ai o vârstă mai înaintată. De asemenea, un factor important îl reprezintă și tipul de teren pe care alergi. Dacă alegi o încălțăminte potrivită pentru alegare, te vor proteja de aceste efecte negative și nedorite și te vor ajuta să-ți atingi mai ușor țelul.

Cum alegi cea mai bună încălțăminte pentru alergare?

Deși majoritatea oamenilor se bazează pe aspectul adidașilor atunci când îi aleg, experții în fitness sunt de altă părere. Ne sfătuiesc să luăm în considerare alte criterii. Cei mai buni adidași pentru alergat sunt gândiți și concepuți pentru diferite tipuri de picioare și diferite terenuri. În primul rând, ar trebui să știi ce fel de pronație ai, apoi să alegi tipul de adidas potrivit pentru tine. Pronație este mișcarea de rotație a piciorului atunci când atingi solul. Este recomandat să îți alegi o încălțăminte ce îți oferă confort, stabilitate și o amortizare bună a șocului atunci când atingi solul. În cazul în care ai găsit mai multe modele potrivite pentru tine, abia atunci poți alege unul și după aspectul său.

Criterii pentru a alege o încălțăminte de alergat bună

Stabilitate

Atunci când alergi, vei simți, în timp, un impact masiv asupra gleznelor, genunchilor și picioarelor. Vei avea nevoie de un pantof ce va absorbi șocul corespunzător și îți va oferi și stabilitate optimă în același timp. Pantofii cei mai eficienți de alergare sunt făcuți pentru stabilitate, acest lucru ajută mișcarea naturală a gleznei și îți oferă cea mai bună combinație între echilibru și forță.

Amortizare

Amortizarea unei încălțăminte pentru alergare este un criteriu foarte important atunci când o alegi. Are rolul de a completa modul în care aterizezi pe sol. În cazul în care piciorul tău se rotește spre interior în timp ce alergi, un pantof sport te va ajuta să corectezi această problemă.

Confort

De regulă, cea mai bună încălțăminte pentru alergare ar trebui să fie confortabilă chiar și după o sesiune lungă. Fiecare pantof este diferit în funcție de persoană. Trebuie să avem în vedere căptușeală interioară și felul în care îmbracă glezna. Aceste două lucruri vor influența masiv nivelul de confort oferit.

Aspect

Aspectul exteriorul nu are aproape nimic în comun cu suportul oferit gleznei sau alte caracteristici importante. Totuși, ar trebui să alegi o pereche adidași frumoși, cu care îți face plăcere să te încalți. Chiar dacă aceștia sunt foarte buni în ceea ce privește confortul, sunt sigur că nu îi vei cumpăra dacă aspectul lor nu te atrage.

Terenul pe care alergi

În funcție de tipul de teren pe care alergi, încălțămintea este diferită. Multe perechi moderne de adidași sunt corespunzătoare pentru orice tip de teren. Un model universal de încălțăminte pentru alergat este perfect pentru începători.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI