Ce vrea să facă Angela Merkel în Germania. Va fi scandal din nou?!

de: Ștefan R. Apostol
07 04. 2021

Germania este în pragul unui nou lockdown. În aceste zile se deliberează o posibilă nouă înăsprire a restricțiilor din cauza pandemiei de coronavirus. Angela Merkel și guvernele federale și de stat caută noi modalități cum să procedeze.

Cancelarul Angela Merkel este în favoarea unui nou lockdown

Într-un nou dialog pe marginea unor noi posibile restricții guvernele federale din Germania vorbesc tot mai mult despre un posibil lockdown. Primul ministru al Schleswig-Holstein, Daniel Gnther a vorbit despre noi restricții.

”Trebuie să descriem ce înseamnă asta în lunile februarie, martie, aprilie, când anumite valori ale incidenței scad. Ce domenii putem deschide din nou definitiv”, a spus politicianul CDU sâmbătă la postul de televiziune Phoenix.

În același timp, inclusiv Cancelarul Angela Merkel, spune presa germană, ar fi de acord cu un nou lockdown instaurat pentru o scurtă perioadă de timp. Angel Merkel a chemat ieri la noi consultări reprezentanții guvernelor federale germane.

Cancelarul afirma ieri că măsurile ar putea fi din nou înăsprite. Un purtător de cuvânt al cancelarului a menționat că sistemul de îngrijire a sănătății din Germania este supus unei presiuni tot mai mari.

Același purtător de cuvânt al Cancelarului Angela Merkel a declarat că noul lockdown  ar putea fi instaurat, la nivel național, pentru a ajuta la stoparea cifrelor în creștere de noi infectări.

Guvernele federale au susținut restricțiile stricte

Germania se luptă să abordeze un al treilea val de pandemie COVID. Pe fondul unei campanii de vaccinare lentă, mai mulți lideri ai statelor germane au susținut solicitările pentru o perioadă de restricții stricte.

„Facem un apel pentru un lockdown scurt și uniform. Este corect. De asemenea, o abordare comună la nivel național ar fi importantă aici.”, a spus purtătorul de cuvânt Ulrike Demmer, conform DW.

Regulile diferite din cele 16 state ale țării „nu contribuie la securitate și acceptare în acest moment„, a mai spus oficialul german. Demmer a declarat presei că Germania se confruntă cu un număr tot mai mare de pacienți la terapie intensivă.

Cifra națională este în prezent de 110,1, potrivit Institutului Robert Koch pentru boli infecțioase din țară. Cancelarul Angela Merkel a recunoscut că în prezent, nu există  o bază de date deosebit de bună în ceea ce privește numărul de noi infecții.

”Numărul paturilor de terapie intensivă ocupate vorbește un limbaj foarte clar. Crește foarte mult, foarte puternic și prea repede. Medicii de terapie intensivă sunt îngrijorați.”, a declarat Angela Merkel ieri.

Fiecare stat federal are propriile reguli

În cadrul sistemului federal al Germaniei, fiecare stat are în cele din urmă puterea de a decide propriile reguli împotriva infecțiilor cu coronaviru. Unii nu au reușit să impună restricții mai dure în ciuda numărului de cazuri.

Numărul recent de cazuri depășesc „frâna de urgență” convenită la nivel național, scriu junraliștii germani. În unele state federale germane s-a continuat cu o relaxare a regulilor, chiar dacă numărul cazurilor a crescut.

Printre cei care solicită un lockdown scurt și mai dur se numără Armin Laschet, liderul partidului creștin-democrat al Cancelarului Angela Merkel. Politicianul a spus că ar putea fi necesar nou lockdown până când mai multe persoane vor fi vaccinate.

El a mai declarat că vor exista noi discuții între cancelar și liderii statelor federale, programate pentru lunea viitoare. Angela Merkel l-a criticat anterior pe Laschet pentru că s-ar fi împotrivit măsurilor mai dure.

Departamentul de sănătate a raportat 18.678 de noi infecții și 980 de noi decese într-o zi, așa cum a anunțat sâmbătă Institutul Robert Koch (RKI). La nivel național, numărul de noi infecții la 100.000 de locuitori în șapte zile este acum de 139.