Ce vor fi obligaţi să facă patronii de cazinouri din România. Anunţul care schimbă tot pentru jucători
Luni, 28 noiembrie 2022, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege ce introduce noi obligații pentru patronii de cazinouri din România. Anunțul făcut de autorități îi vizează direct pe jucătorii din toată țara. Ce se va întâmpla, de acum.
Noi obligații pentru patronii de cazinouri din România
Atmosfera în sălile de jocuri de noroc din toată țara este pe cale să se schimbe. Luni, 28 noiembrie 2022, Klaus Iohannis a promulgat o lege ce aduce o nouă serie de obligații pentru patronii de cazinouri din România.
Potrivit noului act normativ semnat de președinte, se introduce obligația „organizatorilor de jocuri de noroc de a constitui şi a ţine la zi o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile şi de a ţine evidenţa în format electronic centralizat a datelor de identificare ale persoanelor care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc”.
Inițiatorul proiectului a fost deputatul PNL Florin Roman. Documentul prevede ca în sălile de jocuri de noroc să se țină evidența, electronic, a tuturor persoanelor care intră în cazinouri.
„Astăzi a mai trecut o lege importantă prin Parlament, pe care am iniţiat-o ca deputat, cu sprijinul colegilor din PNL. Legea oferă instrumentul juridic prin care cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi sa îşi facă praf viaţa. Şi părinţilor să îşi poata proteja copiii de acest drog”, a scris Florin Roman, pe Faceboook, după adoptarea iniţiativei de către Camera Deputaţilor, pe 31 octombrie.
Jaf la un cazino din Baia Mare
Pe 12 noiembrie 2022, într-o noapte de vineri spre sâmbătă, un cazino din Baia Mare a fost jefuit de un grup de persoane neidentificate care purtau cagule. Atacatorii au intrat în incinta localului în jurul orei 05:40, amenințând-o pe angajată.
„Astăzi, 12 noiembrie, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi despre faptul că, în jurul orei 05:40, persoane necunoscute, având cagule pe cap, au pătruns într-un cazinou situat pe Bulevardul Republicii, iar prin folosirea violenţei asupra unei angajate, au sustras o sumă de bani”, a transmis Poliţia Maramureş.
Angajata, o tânără în vârstă de 24 de ani, le-a spus oamenilor legii că hoții au reușit să fugă cu 4.000 de lei.
„În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor care au comis fapta, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată”, a precizat IPJ Maramureş.