Ce vor face concurenții Survivor România 2022 cu premiul cel mare. Cine va schimba viața familiei sale radical

de: Bișinicu Andreea
30 05. 2022

Cei patru semifinaliști Survivor România 2022 se apropie cu pași rapizi de marea finală de marți, 31 mai, de la PRO TV. Ionuț Popa, Alex Delea, Elena Chiriac și Alexandru Nedelcu sunt cei patru supraviețuitori rămași în competiție. Ce planuri au semifinaliștii pentru marele premiu.

Ce ar face cei patru semifinaliști Survivor 2022 cu premiul de 100.000 de euro

Unul dintre cei mai puternici concurenți din istoria Survivor, Ionuț Popa este mândru de faptul că a ajuns în semifinala Survivor România 2022.

„Spartanul” crede cu adevărat în șansele sale de a câștiga marele premiu de 100.000 de euro, lucru pe care l-a dovedit prin determinarea pe care a arătat-o, de fiecare dată, pe traseu. Ce planuri are Războinicul cu suma de bani pe care ar putea să o câștige în finală.

„Îmi doresc mult să câștig deoarece vreau să deschid o sală de fitness. Vreau să ridic acel trofeu deasupra capului. Fiul meu este motivația mea cea mai mare.

Vreau să îl învăț să trăiască sănătos. Acum câțiva ani, când am avut un accident cu motorul, am ieșit cu fiul meu îm parc. Mi-a cerut o înghețată și nu am avut posibilitatea să i-o ofer.”, a declarat Ionuț Popa, înaintea de semifinala Survivor 2022.

Alexandru Nedelcu a făcut cel mai mare sacrificiu pentru a participa la Survivor România, acela de a nu petrece timp alături de fetița lui, Natalia, care avea doar 8 luni atunci când a acceptat provocarea de a participa la concursul din Republica Dominincană. Ce ar face cu marele premiu, dacă ar ajunge pe mâinile sale.

„Am o fetiță, a făcut un an deja. Am pierdut aproape 5 luni din viața ei. Îmi doresc să cumpăr un apartament, stau în chirie. Sunt la început de drum cu familia mea, vreau să îmi clădesc viitorul. Familia a fost singura mea motivație,”, a spus Războinicul la Survivor.

„Am 5 inimioare acasă care mă așteaptă!”

Cât despre Alex Delea, „deliciosul” care a câștigat inimile a milioane de români prin dezinvoltură, umor și zâmbetul său cuceritor, barmanul în vârstă de 26 de ani a declarat că vrea să îmbunătățească traiul celor mai importante femei din viața sa, mama, bunica și verișoarele care l-au crescut și susținut dintotdeauna.

„Am 5 inimioare acasă care mă așteaptă, mămăița, mama, verișoarele. Răsplata ar fi să le îmbunătățesc traiul. Asta e ea mai mare motivație, asta mă face să trag cel mai tare. Când intru pe traseu, gândeam să aduc zâmbete. Acum urmează visul cel mare.”, a declarat Alex Delea la Survivor.

Mezina competiției, Elena Chiriac, și-ar dori să investeasca banii, dacă ar câștiga Survivor România 2022.

„Aș investi în mine premiul cel mare, aș călători. As vrea să investesc profesional ca să pot produce mai mulți bani cu acest premiu. Am avut multe momente, în aceste 5 luni, în care am cedat.

Vreau ca familia mea să fie mândră de mine, nu vreau să eșuez în fața mea. Vreau să demonstrez că pot. Orice ar fi, oricine ar fi, poți să reușești. Trebuie doar să îți dorești.”, a spus Elena Chiriac.

Semifinala Survivor 2022 se vede la PRO TV, luni, 30 mai, de la 20:30, iar consiliul de eliminare va fi LIVE. Marea finală se va disputa între cei mai buni 3 concurenți, marți, 31 mai, la PRO TV.