Ce veste cruntă a primit Dorian Popa, după ce a alunecat pe gheață, în curtea casei: ”Mă ajut de cârje”. EXCLUSIV
Îndrăgitul vlogger și actor român Dorian Popa va suporta, luna viitoare, pe 9 martie, o intervenție chirurgicală la genunchiul drept. Totul a pornit de la faptul că, la finele lunii ianuarie, artistul a alunecat pe gheață, în propria lui curte, lovindu-se foarte dur la genunchi. Dorian Popa ne-a declarat, exclusiv pentru Playtech Știri, că nu are cum să scape de operație.
Dorian Popa, vești rele după ce a alunecat pe gheață. ”Mă ajut de cârje…”
Chiar și așa, și în ciuda perioadei dificile care va urma, Dorian Popa e departe de a-și fi pierdut simțul umorului: „Așa sunt eu. Un tip mai finuț, de sânge albastru! Cu ligamente moi și subțirele, care nu rezistă loviturilor!”, s-a autocaracterizat el cu mult umor pentru Playtech Știri.
Însă s-a grăbit să adauge că nu-și face niciun fel de griji: „Problemele, la mine, cum vin, așa pleacă. Ca atare, nu mă îngrijorez chiar dacă în ultima perioadă de timp a trebuit să merg mai degrabă cu ajutorul cârjelor decât al propriilor picioare. Și se pare că o vreme, în această primăvară, voi continua să mă ajut de cârje!”, ne-a mai spus Dorian Popa.
„Mă vedeți stând în pat și plângându-mi de milă?”
Chiar dacă nu a mai fost la fel de liber să se plimbe ca altădată, totuși agenda sa nu a avut multe modificări de suportat.
„Nu mi-am schimbat foarte tare programul nici în condițiile astea. Chestiunile astea, un picior rupt, o mână ruptă, nu sunt de nasul meu. Nu mă pot ține ele departe de lume! Un banal picioruș sau un genunchi blocat sunt departe de a fi o problemă cu adevărat dificilă. Așa că am încercat să rămân la fel de activ, ca înainte. Mă vedeți pe mine stând în pat toată ziua și să-mi plâng de milă? Nu există așa ceva!”, ne spune Dorian Popa
În intervalul de aproape o lună, care a mai rămas până la intervenția chirurgicală, Dorian Popa a continuat călătoriile în străinătate, sprijinindu-se de cârje: „Zilele astea am o aniversare în familie. Mă refer la canalul meu de Youtube, care împlinește șase ani de la înființare. Și cum am apucat să le fac o promisiune fermă fanilor mei, a trebuit să mă țin de cuvânt. Așa că, cu cârje, fără cârje, m-am ținut de cuvânt”.
Prin câte a trecut, în ultimii cinci ani!
În ciuda stării sale de spirit, una ridicată, Dorian Popa ( 34 de ani) s-a confruntat în ultima perioadă cu o serie de probleme. Unele de sănătate, altele care i-au scos din buzunar ceva sume de bani pentru a repara anumite stricăciuni materiale.
Pe când participa la emisiunea „Exatlon”, a celor de la Antena 1, în septembrie 2018, Dorian Popa s-a accidentat grav după o probă de întrecere sportivă, cedându-i la acel moment genunchiul stâng. În urmă cu patru ani, în februarie 2019, el a fost implicat într-un accident rutier la Piața Universității, autorismul BMW la bordul căruia se afla fiind serios „șifonat”.
Ce a pățit Dorian Popa în 2021
În noiembrie 2021, a filmat pentru un spot, la bordul unui bolid de lux. În timpul filmărilor pentru clipul „Îți plac banii”, el a avariat destul de serios mașina, fiind obligat să suporte plata a circa 100.000 de euro pentru daunele provocate.
În aceeași toamnă, a suportat mici intervenții chirurgicale la ureche, apoi, la nas. În vara lui 2022, pe când se afla în drum spre concert, un mistreț care i-a ieșit în fața mașinii, în zona Petroșani, i-a adus noi provocări. Și lui, și mașinii sale, ultima suportând ceva „contuzii”.