Ce veste a primit Dennis Man în Italia. Presa din Peninsulă a făcut anunțul cel mare

Ce veste a primit Dennis Man în Italia. Presa din Peninsulă a făcut anunțul cel mare
Dennis Man titular înmpotriva celor de la Inter Milano

Tot scandalul iscat în jurul transferului fostului jucător FCSB, Dennis Man, se pare că i-a prins bine acestuia. Odată ajuns în Italia, la Parma, Dennis Man nu a avut șansa să joace imediat. Și-a făcut debutul împotriva celor de la Napoli, dar echipa sa a pierdut meciul. Acum, în schimb, are marea șansă să-și dovedească încă odată valoarea într-un meci foarte important pentru Parma.

Dennis Man titular înmpotriva celor de la Inter Milano

Jucătorul român Dennnis Man, cel mai scump transfer al ultimilor ani, a avut un debut slab în meciul cu Napoli. Parma pierdea acel meci cu 2-0. Transferul de 11 milioane de euro al lui Dennis Man în Italia a iscat și un adevărat scandal îîn România, între Gigi Becali și Anamaria Prodan.

Dar tot răul spre bine, ar spune unii, în ceea ce-l privește pe atacantul de la Parma. După un debut dezastruos, Dennis Man are șansa să-și dovedească valoarea într-un meci foarte important pentru Parma. Următorul meci din Seria A îi va aduce în fața celor de la Parma pe jucătorii Interului.

Dennis Man nu a avut timp să arate de ce Parma a plătit 11 milioane de euro în schimbul transferului său, în meciul cu Napoli. Totuși, internaționalul român s-a remarcat în prelungiri când a reușit o pasă eficientă cu călcâiul. Atacantul a primit totuși în acel meci nota 5,8.

Internaționalul român va avea ocazia să-și demonstreze abilitățile joi, de la ora 21:45 când Parma se va întâlni cu Inter Milano. Fostul internațional, Ilie Dumitrecu, după meciul cu Napoli, făcea o analiză a jocului tânărului Dennis Man. Internaționalul declara atunci că:

”Oamenii trebuie să înțeleagă un aspect. Jucătorii au fost puși într-o poziție în care de obicei trebuie să faci diferența. Trebuie să capete personalitate și să aibă ceea ce a făcut de fapt la FCSB anul trecut.

Dacă ar fi  vrut, ar fi putut să joace, așa cum a făcut-o ieri Gervinho. Fără a avea o acțiune individuală, fără a apărea la finalizare. Fără să atingă ținta sau să tragă pe poartă, el nu va câștiga meciul. Pentru că echipa are nevoie de lideri, de jucători importanți. De aceea Dennis Man a fost transferat! El trebuie să înțeleagă asta.” declara Ilie Dumitrescu.

Parma vs Inter Milan

Serie A revine în acțiune săptămâna aceasta, cu un alt meci important la mijlocul săptămânii, deoarece Inter Milan va juca cu Parma pe stadionul Ennio Tardini, joi. Inter Milano a fost excepțional în ultimele săptămâni și este favorită pentru a câștiga acest meci.

Parma se află pe locul 19 în clasamentul Serie A în acest moment și se confruntă cu o luptă intensă de retrogradare în următoarele săptămâni. Echipa gazdă a disputat două remize consecutive 2-2 și va dori să rămână cu ceva puncte după acest meci.

Inter Milano, pe de altă parte, și-a consolidat poziția în Serie A și are un avans de patru puncte în fruntea clasamentului ligii. Nerazzurri au bătut Genoa cu  3-0 în weekend și au încredere înaintea acestui meci.

Inter Milano are un record bun împotriva Parmei. Au câștigat 18 meciuri dintr-un total de 40 de jocuri disputate între cele două echipe. Parma a reușit nouă victorii împotriva Inter Milano și va dori să-și îmbunătățească recordul în acest meci.

Meciul tur dintre cele două echipe a avut loc în octombrie anul trecut și s-a încheiat cu o remiză cu 2-2. Parma a fost excelentă în ziua respectivă și va dori să aibă o performanță similară în acest meci.

Conform presei italiene sportive, Parma va încerca să plece cu cele trei puncte, bazându-se pe următoarea componeță a primului XI. Dennis Man, conform presei din insulă, s-ar putea să fie rezervă. Deocamdată nu a fost anunțat lotul oficial pentru întâlnirea cu Inter de joi, 4 martie 2021.

Primul XI al Parmei (predicție):

Luigi Sepe; Giuseppe Pezzella, Riccardo Gagliolo, Yordan Osorio, Andrea Conti; Jasmin Kurtic, Hernani, Juraj Kucka; Valentin Mihaila, Andreas Cornelius, Gervinho.

Primul XI Inter Milano (predicție):

Samir Handanovic; Alessandro Bastoni, Stefan de Vrij, Milan Skriniar; Matteo Darmian, Ivan Perisic, Marcelo Brozovic, Nicolo Barella, Christian Eriksen; Lautaro Martinez, Romelu Lukaku.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI