Ce valabilitate au cardurile de energie. Când expiră acestea și ce se întâmplă cu sumele neutilizate
O anumită categorie de români va primi carduri de energie. Scopul acestora este de a sprijini aceste persoane să plătească facturile la energie electrică după ce prețurile au crescut enorm. Cardurile vor fi alimentate în două tranșe cu câte 700 de lei în fiecare tranșă. Persoanele care vor intra în posesia acestui ajutor se întreabă ce valabilitate au cardurile de energie.
Cetățenii care întâmpină dificultăți în plata facturilor la lumină, le vine statul în ajutor. Ajutoarele de la stat vor fi încasate pe cardurile distribuite prin intermediul oficialilor de la Compania Națională Poșta Română.
Beneficiarii cardurilor de energie
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a întocmit niște liste care cuprind beneficiarii acestor carduri de energie. Acestea vor fi alimentate în două tranșe. În fiecare tranșă aceste persoane vor primi câte 700 de lei. Suma totală pe care o vor primi este de 1.400 de lei.
Ajutorul financiar a câte 700 de lei, acordat în două tranșe va fi pus pe carduri de energie emise pe suport de hârtie. Iată care sunt serviciile sau produsele care cetățenii României vor putea fi plătite cu aceste carduri:
- facturile la electricitate
- facturile la gaze
- energie termică în sistem centralizat de termoficare
- butelie
- lemn de foc
- păcură
- peleți
- alte materiale de încălzire.
Vezi și De când se vor putea face plăți cu cardul de energie. Ce valabilitate vor avea acestea
Cetățenii care primesc ajutor de la stat
Facturile curente sau cele restante ale românilor se vor putea plăti cu ajutorul acestor carduri de energie. Singura condiție care trebuie respectată este că se pot achita doar facturile de la domiciliul beneficiarului. Un card se poate folosi pentru a efectua mai multe plăți, către mai mulți furnizori până la terminarea sumei cu care este alimentat.
Foarte important de reținut este faptul că, pe durata programului de sprijin nu se pot efectua mai mult de 8 plăți, pe loc de consum. Plățile se vor realiza prin mandat poștal.
Destinația ajutorului de la stat
Nu pot fi preschimbate în bani, sumele care au fost alocate acestor două tranșe. În afară de plata facturilor la energie, banii nu vor putea fi folosiți pentru alte plăți prin mandat poștal. Acest ajutor nu se consideră sursă de venit, ceea ce înseamnă că nu afectează următoarele:
- venitul minim garantat;
- alocația pentru susținerea familiei;
- statutul consumatorului vulnerabil de energie.
Citește și Vin banii pentru facturi: s-a fixat ziua în care îi primești, iată ce trebuie să verifici
Emiterea cardurile de energie
Acest ajutor de la stat va fi primit de către persoanele care nu au un venit net care să depășească suma de 2.000 de lei. Dacă locuiesc mai multe persoane la un loc de consum, media veniturilor acestora trebuie să nu depășească această sumă, pe membru de familie.
Perioada în care se vor livra cardurile de energie este cuprinsă între 1 și 28 februarie 2023. Începând cu data de 1 martie 2023 se vor putea efectua și plățile.
Ce valabilitate au cardurile de energie
Începând cu luna septembrie se va da și a doua tranșă de bani, acelor persoane care își vor păstra calitatea de beneficiar. Persoanele care nu au fost eligibile în prima tranșă, dar devin eligibile între timp, vor primi cardul pentru a-l putea utiliza în a doua tranșă.
Cardurile de energie au o valabilitate de 365 de zile, și vor expira pe data de 1 ianuarie 2024. Așadar, cetățenii care au dificultăți financiare au la dispoziție 10-11 luni pentru a cheltui acești bani.