Ce va apărea în România în 2022, în plină criză financiară. Ce industrie pare că și-a revenit
Ce va apărea în țara noastră anul acesta, în plină criză financiară. Cel puțin o industrie pare că și-a revenit, după doi ani dificili. Ridicarea restricțiilor face aceasta să renască, ba chiar să fie în plină ascensiune. Iată unde și în ce domeniu se fac investiții mari anul acesta. Românii vor avea, cu siguranță, unde să își cheltuie banii!
Ce va apărea în România în 2022, în plină criză financiară
După doi ani grei marcați de restricțiile pandemiei de coronavirus, pare că industria mall-urilor revine la normalitate, ba chiar înregistrează o creștere, având în vedere faptul că numai în 2022 se vor inaugura aproape 20 de noi centre comerciale. De asemenea, o tendință similară se remarcă și în privința supermarketurilor și hypermarketurilor.
În provincie mai ales se fac investiții mari, iar românii vor avea unde să își cheltuiască banii. Astfel că orașe precum Turda, Hunedoara, Giurgiu, Vaslui sunt numai câteva exemple unde vor exista mall-uri noi.
Anul acesta, nu mai puțin de 17 centre comerciale vor fi inaugurate, dar nici agenții comerciali care lucrează cu alimente nu duc lipsă de activitate, întrucât, în total, marile lanţuri de magazine au anunţat că vor inaugura sau vor muta aproximativ 600 de supermarketuri şi hypermarketuri sau magazine de proximitate, anul acesta.
Family Market şi Funshop Park, conceptele cu cele mai multe deschideri
Aproape 80.000 mp de centre comerciale urmează a fi inaugurate anul acesta. Stocul urcă spre 4,5 milioane de metri pătraţi, iar parcurile de retail sunt noua vedetă a pieței de profil. Tot mai mulți dezvoltatori au în vedere, pe lângă o extindere într-un oraș mare, și un centru de tip „strip mall”, într-o localitate de sub 100.000 de locuitori sau chiar sub 50.000.
Prime Kapital, Scallier şi Mitiska au cele mai consistente investiţii în plan și vor să-și extindă prezenţa în România. Cele mai multe dintre inaugurările din anul acesta vizează oraşe terţiare sau mai mici, până acum ocolite de dezvoltatori.
Un exemplu este cazul dezvoltatorului imobiliar Iulius Group, deţinut de afaceristul Iulian Dascălu, care a început construcţia celui de-al doilea proiect denumit Family Market în cartierul Bucium din judeţul Iaşi. În paralel, compania continuă şi construcţia celuilalt proiect omonim în localitatea Miroslava din judeţul Iaşi.
Ambele dezvoltări reprezintă o investiţie de peste 17 milioane de euro, realizate prin intermediul unei finanţări bancare acordate de CEC Bank. Family Market Bucium se construieşte în zona Hotelului Bellaria şi include un supermarket şi peste 25 de retaileri. Într-un procent majoritar sunt producători şi antreprenori autohtoni.