Ce trebuie să faci dacă te-ai infectat cu coronavirus între cele două doze de vaccin. Un medic de la Balș rupe tăcerea
Adrian Marinescu, medic specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Capitală, a adus lămuriri de ultim moment cu privire la vaccinul anti-Covid-19, administrat începând cu data de 27 decembrie și în România. Acesta a dorit să informeze cetățenii cu privire la modul în care trebuie gestionată vaccinarea în situația în care cineva se infectează între cele doua doze de vaccin.
Ce trebuie să faci dacă ești simptomatic vs. asimtpomatic
Toată lumea a aflat că vaccinul anti-Covid-19 nu ne protejează de infecția cu COVID-19, însă împiedică dezvoltarea unei forme grave a bolii. Cu toate acestea, medicii nu exclud nici varianta în care o persoană recent vaccinată se infectează cu SARS-CoV2, ceea ce ar ridica multe semne de întrebare, dar în special, ar crea panică.
Ce trebuie să știe toți cetățenii este faptul că cea de-a doua doză de vaccin se poate face chiar dacă ești infectat, însă doar în anumite condiții. Medicul Adrian Marinescu a explicat că, cei care prezintă simptome de boală după prima doză de vaccin trebuie să amâne cea de-a doua doză.
În cazul în care persoanele vaccinate sunt asimptomatice, cea de-a doua doză ar putea fi administrată fără a suporta amânare, exact la data stabilită de personalul medical.
„Dacă persoana respectivă are şi o formă simptomatică, se ştie clar că simptomatologia presupune amânarea vaccinării. Dar atenţie, dacă acea persoană are o formă de boală ASIMPTOMATICĂ, din datele pe care le avem nu reiese că ar fi vreo problemă. Dacă la rapel nu ai simptome, nu e o contraindicaţie”, a precizat dr. Adrian Marinescu pentru DCNews.
De ce în România vaccinarea a început cu cadrele medicale
Deși în majoritatea țărilor, vaccinarea anti-Covid-19 a început cu persoanele din categoriile cu risc crescut, în România lucrurile au stat puțin diferit. Primii beneficiari ai serului au fost cadrele medicale, motiv de supărare pentru persoanele cu cormobidități. Cu toate acestea, medicul Marinescu a explicat necesitatea administrării vaccinului în rândul cadrelor medicale.
„Eu cred că personalul medical trebuie să fie primul vaccinat, dintr-un considerent foarte simplu. Dacă personalul medical este bolnav, nu are cine să ne trateze, inclusiv pe cei vulnerabili.
Mai ales că noi avem prea puţine cadre medicale, inclusiv în prima linie. Dar asta nu înseamnă că nu putem să îi vaccinăm şi pe cei vulnerabili foarte repede. Trebuie doar să avem o capacitate suficientă de a vaccina într-un timp scurt, pentru că doze avem.”, a mai spus medicul, potrivit DCNews.
Medicul infecționist a adus în discuție și lipsa de informare a persoanelor din mediul rural. Potrivit acestuia, o mare importanță pentru reușita acestei campanii de vaccinare o au mesajele bine transmis, cât și puterea exemplului.