Ce trebuie să faci ca să nu ai parte de un venit diminuat când te pensionezi anticipat. Noua lege a pensiilor spune clar
Românii care aleg să se pensioneze anticipat vor avea un venit mai mic față de cei care au stagiul de cotizare complet. Cu toate acestea, există o soluție prin care pot evita diminuarea venitului în cazul pensionării anticipate.
Modalitatea prin care scapi de venitul diminuat în cazul pensionării anticipate
Pensionarea anticipată a devenit un subiect din ce în ce mai dezbătut în ultima perioadă, după implementarea noilor modificări legislative. Data de 1 septembrie reprezintă ziua în care vor intra în vigoare noile reglementări care vor aduce schimbări în ceea ce privește acordarea pensiei anticipate.
Conform noii legi a pensiilor, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, valabil atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților. Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.
De regulă, cei care ies la pensie înainte de stagiul complet de cotizare vor avea o pensie mai mică față de cei care lucrează timp de 35 de ani. Ei bine, există o excepție de la regulă.
Este vorba despre bărbații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani și îndeplinesc alte condiții specifice. Aceștia pot ieși la pensie la vârsta de 60 de ani, fără a suporta vreo penalizare.
„Pensia anticipată se poate lua atunci când ai stagiul complet de cotizare și te poți pensiona anticipat în două situații: Dacă ai 40 de ani de stagiu contributiv poți să te pensionezi anticipat fără nicio penalizare.
Altfel spus, dacă ești bărbat, iar limita de vârstă este de 65 de ani, dacă ai 40 de ani de stagiu de cotizare, poți ieși la pensie la 60 de ani. Fără nicio penalizare, cu toate drepturile”, a explicat Ministrul Muncii.
Cine va fi penalizat dacă se pensionează anticipat
Pe de cealaltă parte, cei care au un stagiu de cotizare de 35 de ani vor fi penalizați la ieșirea anticipată la pensie, cu o penalizare de 24%, față de 30% cât era pe vechea lege.
„De asemenea, pentru pensia anticipată, dacă ai 35 de ani stagiu contributiv, ceea ce este obligatoriu pentru a te pensiona anticipat, poți ieși la pensie anticipat scăzând penalizarea de la 30% cât era pe vechea lege, la o penalizare de 24%, cât este pe noua lege”, a spus Simona Bucura-Oprescu la Antena 3 CNN.