Ce țări sunt cele mai sigure în cazul unui război mondial și care sunt statele în care nu e recomandat să te prindă când începe

de: Ciprian Ioana
31 08. 2019

Lumea e într-o continuă schimbare și multe țări considerate cândva pilonii democrației încep să dea semne de autoritarism. În aceste condiții, izbucnirea unui conflict care se poate transforma într-un război mondial nu e un lucru ce trebuie ignorat. Suntem departe de acolo, dar o radiografie a țărilor care ar fi considerate cele mai sigure tot s-a făcut.

Anul acesta, specialiștii au întocmit un Indice Global al Păcii și au analizat care ar fi statele cele mai sigure în cazul izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial. Au fost luați în calcul mai mulți factori precum nivelul de stablitate al zonei, dar și prezența teroriștilor.

Fie că ești în Europa sau în altă țară de pe continent, există câteva opțiuni în cazul unui conflict militar major.

Care sunt cele mai sigure țări în cazul izbucnirii unui război mondial

Marea Britanie: Ieșirea Marii Britanii din UE e o chestiune de câteva săptămâni. Instabilitatea crește de la o zi la alta și, ca să vezi cum evoluează lucrurile, ar fi cazul să arunci un ochi AICI.

Dar foarte aproape de Marea Britanie este Irlanda, considerată a zecea cea mai sigură țară din lume. Dublinul nu este implicat în conflicte globale și e un bun refugiu din acest punct de vedere.

Statele Unite: Dacă te afli peste ocean, atunci poate ar fi bine să dai o fugă până-n Canada. SUA sunt prima economie a lumii, dar cu un lider imprevizibil ca Trump, totul e posibil.

Franța și Italia: Nu sunt țări foarte sigure, așa că cel mai bine ar fi să te îndrepți spre Austria. E considerată a treia cea mai sigură țară din lume

Spania: Dacă te afli acolo în eventualitatea izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial, mai bine mergi în Portugalia. E pe locul 4 în topul celor mai sigure țări și nu prea se bagă în conflicte și tensiuni geopolitice.

Australia: Dacă te afli acolo, ar fi bine să mergi în Noua Zeelandă, stat înconjurat de ape și greu de atacat.

Rusia: Dacă ești cumva pe acolo, s-ar putea să fie problematic, întrucât Vladimir Putin obișnuiește să creeze tensiuni la nivel mondial. De asemenea, în cazul unui conflict major, poate fi unul dintre actorii direct implicați. E un drum mai lung, dar ar fi bine să poți pleca în Japonia, a 9-a cea mai sigură țară din lume

Europa de Est, inclusiv România: Dacă te afli prin aceste zone, atunci cea mai bună opțiune ar fi să mergi în Cehia. E cea mai apropiată și mult mai sigură decât vecinele sale.

Germania: Și Germania poate juca un rol important în cazul izbucnirii unui conflict. Mai sigură e Danemarca.

India, Pakistan, Asia de Sud-Est:  Dacă te afli pe acolo, mai bine mergi în Singapore. E un important hub tehnologic și se ține departe de conflicte și tensiuni geopolitice.

Orientul Mijlociu, Africa: Sunt cele mai periculoase zone de pe glob și cele mai expuse în cazul unui conflict armat. Efectele se pot vedea și acum și nu e deloc indicat să te afli pe acolo.

Indicele Global al Păcii arată că Islanda e cea mai pașnică țară din lume, o poziție pe care o ocupă din 2008. În primele 5 țări cele mai sigure se află Noua Zeelandă, Portugalia, Austria și Danemarca.

La polul opus se află Afghanistan, urmată de Siria și Sudanul de Sud.

Întregul raport poate fi citit AICI.