Ce subiecte au picat la admiterea pentru Academia de Poliție. Unde au avut mari probleme candidații
Deși, inițial, se anunțate suspendarea examenelor pentru Academia de Poliție în acest an, se pare că în cele din urmă aceste examene se vor susține în condițiile impuse de legislația în vigoare pentru Starea de Alertă.
Ce subiecte au picat la admiterea pentru Academia de Poliție
Conform unui comunicat publicat pe site-ul sindicatului polițiștilor, anul acesta se vor da examenele la cele trei facultăți din cadrul Academiei de Poliție, după cum urmează:
- Facultatea de Poliție:
- Ordine și Siguranță Publică – frecvență 98 locuri;
- Ordine și siguranță Publică – frecvență redusă 40 locuri (34 IGPR, 3 IGPF și 3 IGJR);
- Facultatea de Poliție de Frontieră:
- Ordine și Siguranță Publică – frecvență 29 locuri;
- Facultatea de Științe Juridice și Administrative:
- Drept – frecvență 250 locuri;
- Drept – distanță 100 locuri taxă (personal MAI);
”În ciuda contextului pandemic declanșat de noul coronavirus, la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, a fost organizat concursul de admitere, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars CoV-2 în rândul candidaților și a personalului instituției de învățământ angrenat în desfășurarea examenelor.”, se spune în comunicatul EUROPOL.
S-au dat examene la istorie, română și limbi străine, engleză, germană, spaniolă, rusă și franceză, iar subiectele au fost destul de complexe, atât prin conținut, cât și prin notarea acestora. În galerie veți putea vedea fișele de examene de anul acesta.
Unde au avut mari probleme candidații
Ca în fiecare an viitori studenți ai Academiei au avut de dat și probele fizice, mai exact proba sportivă. La fel ca și în anii trecuți a fost un impediment pentru foarte multe dintre candidatele la uniforma de poliție. Mare parte dintre acestea au fost respinse, nereușind să realizeze baremele stabilite pentru traseul aplicativ în vederea promovării. Examenul sportiv a fost eliminatoriu, astfel că cei și cele care nu au realizat baremele impuse au fost nevoiți să se reorienteze spre alte instituții universitare sua chiar școlile de subofițeri din România.