Ce studii are Simona Halep. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a cucerit podiumul de la o vârstă fragedă

Autor: Claudiu Surmei - 09:53, 19 oct. 2019
Simona Halep este licențiată în Educație Fizică și Sport

La 28 de ani, Simona Halep se bucură de succes, joacă tenis la cel mai înalt nivel, câștigă sume importante de bani din sport, publicitate și afaceri și investește într-o echipă de hochei de fete. Sportul nu a fost singura ei pasiune de-a lungul timpului. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a făcut și studii. A obținut licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Simona Halep este licențiată în Educație Fizică și Sport

Nu doar a practicat sportul, ci l-a și studiat. Simona Halep a început studiile la Școala Gimnazială nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța, iar între anii 2006 și 2010 a fost eleva Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru, din aceeași localitate. Tot în Constanța a făcut și studiile superioare. În 2014 și-a luat licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius.

A început să joace tenis de la o vârstă foarte fragedă și a reușit prima mare performanță la juniaore în 2008. Mai întâi a câștigat două turnee ITF, apoi și-a adjudecat Trofeo Bonfiglio. Ulterior a mers la Roland Garros, unde a fost cap de serie numărul 9.

SImona Halep în 2008, la turneul Roland Garros pentru junioare
SImona Halep în 2008, la turneul Roland Garros pentru junioare

În primul tur a învins-o pe Charlotte Rodier cu 6-4, 6-1, apoi pe daneza Karen Barbat, 6-3, 6-1. A urmat victoria cu a cincea favorită, Jessica Moore, scor 6-0, 6-1. În sferturi a învins-o pe Ksenia Lykina, cap de serie numărul 13, cu 6-1, 6-2. În semifinale a trecut de Arantxa Rus cu 6-3, 7-5, iar în finală a învins-o pe Elena Bogdan cu 6-4, 6-7, 6-2.

Au urmat ani de antrenamente și meciuri cu cela mai bune sportive ale lumii. Simona cucerit, până la vârsta de 28 de ani, 19 trofee WTA la simplu și unul la proba de dublu. A reușit prima mare performanță în 2018, când a cucerit primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros. După un an, Simona a triumfat și la Wimbledon, iar acum își propune să își treacă în palmares Australian Open.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI