Ce sticle de plastic se pot recicla, de fapt. Detaliul de pe eticheta ambalajelor care te ajută

de: Daoud Andra
14 10. 2024

Au trecut câteva luni bune de când a fost implementat sistemul garanție-returnare, însă unii români încă au unele nelămuriri cu privire la felul în care acesta funcționează. Nu toate ambalajele pot fi reciclate, iar pentru a primi înapoi garanția de 50 de bani trebuie să ții cont de anumite detalii.

Ambalajele care se pot recicla

De câteva luni bune, românii adună ambalajele din plastic, sticlă și metal, pentru a le recicla în cadrul sistemului garanție-returnare. Ambalajele sunt duse în locuri special amenajate, de obicei amplasate în apropierea magazinelor, iar clienții primesc un voucher pe care îl pot folosi la cumpărături sau îl pot schimba în numerar.

Pentru a putea fi reciclate, sticlele trebuie, în primul rând, să aibă pe etichetă simbolul SGR. Nu pot fi reciclate sticlele vechi pe care românii le au acasă și care au fost puse pe piață înainte să fie implementat sistemul. Apoi, ambalajele trebuie să fie complet golite de conținut, să fie curate și să nu fie turtite. Eticheta trebuie să fie și ea intactă, pentru ca aparatul să o recunoască și să ofere garanția de 50 de bani.

Se pot returna ”ambalaje care conțin logo-ul ‘Ambalaj cu garanție’ din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 L și 3 L inclusiv, nedeformate, golite de conținut, curate, cu eticheta intactă, înregistrate în Registrul Ambalajelor SGR ținut de RetuRO. Acestea pot fi ambalaje utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase”, se arată pe site-ul lanțului de magazine Lidl.

În ceea ce privește dimensiunea ambalajelor, aceasta trebuie să se încadreze în următorii parametri:

  • Diametrul exterior al ambalajului: min. 40 mm – max. 130 mm;
  • Înălțimea ambalajului, inclusiv închiderea: min. 75 mm – max. 360 mm;
  • Greutatea ambalajului (fără conținut/ băutură): max. 1 kg;

29.000 de tone de ambalaje SGR reciclate în primele 6 luni

La o jumătate de an de la implementarea programului, RetuRO anunța că a predat către reciclatori 29.000 de tone de ambalaje SGR, adică aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje colectate de la clienți.

“RetuRO asigură cu succes nu doar întoarcerea materialelor în piață, ci și transparența circuitului ambalajelor pe întreg lanțul, din etapa punerii lor pe piață, a colectării, până la etapa de reciclare. Sistemul de Garanție-Returnare dezvoltă o infrastructură cuprinzătoare care susține eforturile de reciclare în România, infrastructură ce integrează tehnologie, echipamente de ultimă generație, planificarea strategică, și, cel mai important, implicarea comunității.

Rezultatele înregistrate în primele șase luni de la lansarea acestui program național în România ne întăresc convingerea că împreună cu toate părțile implicate vom contribui decisiv la consolidarea unei economii circulare în România”, declara Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO, în luna iunie.