Ce spune Andreea Bălan după ce a fost acuzată că a trişat la America Express: “Nu am luat pâinea de la gură nimănui” EXCLUSIV VIDEO
Andreea Bălan și Andreea Antonescu au făcut echipă la America Express și au reușit performanța de a ocupa al doilea loc în finala concursului. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, artista ne-a povestit despre momentul în care a vrut să vină acasă și ce i-a dat putere să lupte mai departe pentru a obține un loc pe podium. În legătură cu probele despre care s-a spus că a trișat, Andreea Bălan susține că lucrurile pe care le-a făcut au fost în scop de amuzament pentru publicul telespectator.
Andreea Bălan despre America Express: “La televizor se vede doar 10 la sută”
Andreea Bălan spune că nu ar mai repeta experiența trăită la America Express, întrucât i-a fost extrem de greu să fie departe de cele două fiice ale sale, Ella și Clara. Micuțele au motivat-o să iasă învingătoare din competiție, ea și Andreea Antonescu clasându-se pe locul secund.
- Participarea la America Express consideri că a fost așa un test pentru prietenia ta cu Andreea Antonescu?
Nu era nevoie de acel test, nu, noi suntem prietene și ne știm ca în palmă de ani și ani de zile. Am făcut o echipă foarte bună, pentru că acolo rezistă în timp echipele formate din membri diferiți, cu personalități diferite, pentru că sunt probe diferite și la unele probe excela ea, la altele excelam eu. Dacă doi oameni sunt la fel în echipă la America Express, nu rezistă în timp.
Andreea Bălan: “Nici eu și nici ea nu am mai repeta experiența”
- Andreea Antonescu zicea că dacă ar fi să mai participe la acest show ar merge cu fratele ei. Tu cu cine ai face echipă?
Dacă nu era Andre și noi nu ne-am fi reunit, ar fi existat opțiunea pentru ea să meargă cu fratele ei și eu cu Petrișor, dar nu dacă s-ar mai face, nu a fost discuția asta.
- Dar tu ai mai repeta experiența?
Nu, nici eu și nici ea nu am mai repeta experiența, pentru că avem două fetițe fiecare și trebuie să stăm cu copiii noștri, nu. Și a fost foarte greu acum să stăm departe de fetițe. Ne-a fost foarte dor de ele și, la un moment dat am vrut să venim acasă, chiar ne-am băgat la cursa pentru ultima șansă, dar după aceea ne-am remontat. Eu am primit un filmuleț de la fetițele mele în care spuneau: “Mami, să vii învingătoare”! Și mi-a fost rușine, cum să mă întorc eu acasă și să le zic că am ieșit pe locul 6? Trebuie să am un loc pe podium și măcar să încerc să câștig. Și altfel m-am întors și le-am zis că am luat locul 2, un loc 2 binemeritat pe podium. ȘI le-am explicat că podiumul este foarte important și este important să iei ori întâi, doi, trei.
Andreea Bălan: “Nu am luat pâinea de la gură nimănui”
- Care a fost cea mai grea probă din punctul tău de vedere?
Probele nu sunt grele dacă le iei cu amuzament și le faci cu distracție. Căutatul cazării este foarte greu și autostopul pentru că, de multe ori, stai la autostop o oră, două, ceea ce nu se vede pe cameră. Pe cameră se vede doar când intri în mașină și pleci, dar poți să stai și 3 ore în soare. Apoi seara, când cauți cazare, la fel, poți să cauți 3 ore, ceea ce nu se vede pe cameră. La televizor se vede doar 10 la sută și oamenii de acasă nu realizează cât de greu e. La un moment dat mai erau comentarii, oamenii își dau cu părerea. E simplu să îți dai cu părerea de pe canapea, din fața televizorului, și să zici ce a făcut, vai, nu trebuia să facă așa. Când ești acolo, faci ce poți și ce știi că trebuie pentru tine și pentru echipa ta ca să fie bine și să mergi mai departe după 12 ore de filmare, după nu știu câte zile de oboseală și de nesomn și de lipsa mâncării.
- Un subiect dezbătut a fost faptul că tu ai trișat de câteva ori.
Trișat e mult spus, eu nu am luat pâinea de la gură nimănui, pur și simplu am făcut lucruri care au fost benefice pentru echipa mea. De exemplu, am vărsat o bere la un moment dat. Păi dacă aveam 3 sticle de bere de băut? Eu am băut una, Andreea nu a vrut să bea niciuna, mai aveam 2 sticle. Ori mergeam cu ele și ne luam penalizare, ori vărsam din ele. Așa că spre amuzamentul celor de acasă, am vărsat din bere. Deci nu se poate spune: mamă, cine știe ce a făcut! Hai să ne relaxăm, e un show de televiziune, un concurs amuzant și toate lucrurile pe care le-am făcut, le-am făcut știind că cei de acasă se vor amuza.
Video: Daniel Bălan