Ce slujbe sunt în Săptămâna Mare, înainte de Paște. Sunt rugăciuni foarte puternice
În Săptămâna Sfântă, Bisericile din toată țara săvârșesc slujbele speciale. Aceasta este cea mai importantă săptămână din întreg calendarul creștin ortodox. Slujbele se fac dimineața și seara, iar postul este și el un element foarte important pentru credincioși. În primele trei zile ale săptămânii mari se ține post până seara, joia se mănâncă de două ori, iar începând de vineri se ține post negru până în noaptea Învierii. Iată ce slujbe sunt în Săptămâna Mare și ce semnificație au acestea pentru creștini.
Ce slujbe sunt în Săptămâna Mare, înainte de Paște
Credincioșii așteaptă cu nerăbdare Deniile, slujbele speciale de Paște care se țin dimineața și seara
În fiecare seară, de la Duminica Floriilor până vineri, se oficiază denii – slujbe specifice acestei perioade. În primele trei zile se celebrează Liturghia darurilor mai înainte sfințite.
În Joia Mare se ține Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia, iar la Proscomidie, slujba de pregătire a darurilor pentru liturghie, preoții vor scoate sfântul Agneț pentru împărtășirea bolnavilor și a pruncilor din cursul întregului an.
Acest Agneț va fi sfintit în cadrul acestei Liturghii și el va fi păstrat până în Marțea Luminată când va fi uscat și sfărâmat după o rânduială specială.
Împărtășania se păstrează în chivotul de pe Sfânta Masă din Altar și din ea preotul va împărtăși, în cursul întregului an, pe bolnavii din parohie, precum și pe pruncii nou botezați. Tot în Joia Mare se scoate în mijlocul bisericii Crucea din altar, iar seara va fi Denia celor 12 Evanghelii.
Vinerea Mare este o zi aliturgică în care nu se celebrează Sfânta Liturghie.
În această zi în care pomenim răstignirea Mântuitorului și moartea Lui, în biserici se vor oficia slujbe speciale.
Dimineața se vor celebra Ceasurile Împărătești, Obednița și Vecernia specială în cadrul căreia se scoate Epitaful și se așază pe o masă în mijlocul bisericii, având în față Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare. Este momentul în care credincioșii trec pe sub masă.
Seara se va oficia slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia preoții și credincioșii vor înconjura bisericile de trei ori într-o procesiune cu Sfântul Epitaf. La reintrarea în biserică, preoții vor așeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului.
Săptămâna Mare se va încheia cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sâmbăta Mare, zi de ajun și de pregătire pentru noaptea Învierii.
Slujba de Înviere
Învierea lui Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare creștină, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în toate bisericile se oficiază canonul învierii și Sfânta Liturghie. Oamenii țin post negru de vineri până sâmbătă noaptea, când se încheie slujba.
Credincioșii sunt îndemnați: „Veniți de luați Lumină”, de către slujitori la miezul nopți, iar din acest moment, oamenii se salută cu „Hristos a Înviat”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat”.
După canonul Învierii și oferirea de lumină credincioșilor, slujba continuă cu oficierea Sfintei Liturghii, care durează până la 3-4 dimineața. Slujbele sunt transmise live la televizor, pentru cei care nu au posibilitatea de a participa la ele.