Ce și câte alimente aveam voie să consumăm pe vremea lui Ceaușescu. Ce însemnau ‘adidași’ și ‘calculatoare’

În ultimele trei decenii de la căderea comunismului românesc din 1989, a apărut literatură bogată referitoare la Nicolae și Elena Ceaușescu. Umorul politic, o parte fundamentală a acestei literaturi, dar și date concrete despre modul în care a știut să-și înfometeze populația, cel puțin după anii 80, reflectă relația complexă dintre conștiința publică și magnitudinea faraonică a domniei lui Ceaușescu.

Anii 80, cel mai dur deceniu pentru români

În timpul regimului dictatorului Nicolae Ceaușescu, independența economică a indivizilor a fost reprimată. Pentru cetățeni, acest lucru însemna că nimeni nu avea capacitatea de a depozita alimente, ceea ce regimul credea că acest lucru ar ajuta la prevenirea revoltelor. 80% dintre românii de atunci erau fermieri după cel de-al doilea război mondial.

Ca fermieri, ei erau obișnuiți să păstreze alimente pentru ei și animalele lor. Când noul regim a preluat, stocul de alimente a fost eliminat prin limitarea proprietății asupra terenurilor, colectivizarea și industrializarea forțată pentru a muta un număr mare de indivizi în habitate industriale controlate.

Acest control economic a creat lacune mari în aprovizionarea cu alimente, dar oamenii au încercat să reziste. Românii au încercat să salveze bucăți ori de câte ori au putut pentru evenimente speciale pentru a „onora ocazia”. Le-a oferit o modalitate de a scăpa de realitate și de a se bucura de ceva din vremurile trecute chiar și cu greutățile pe care le adusese comunismul.

În anii ’80, Ceaușescu a decis să crească progresul tehnologic, precum și producția de bunuri care erau produse în România. Procedând astfel, deficitul de alimente din țară a crescut exponențial, ducând la creșterea liniilor de alimente și toată lumea a avut nevoia de a conserva produsele alimentare.

În timpul iernii, locuitorii orașului și-au transformat balcoanele în cămări și au încercat să le depoziteze pentru a-și hrăni familia în lunile grele, lungi și reci, când producția de alimente era la cel mai scăzut nivel. Calitatea alimentelor în timpul regimului era de o calitate extrem de slabă.

Anii 80 au fost, fără îndoială, cel mai dur deceniu pentru cetățenii români în timpul întregului regim comunist. Dictatorul Nicolae Ceaușescu, înconjurat de o clică ascultătoare de sfătuitori, s-a angajat în două proiecte majore cu consecințe devastatoare pentru economia românească și pentru nivelul de trai al populației:

Construcția masivă a unui „centru civic” în București, care a inclus „Casa Poporului”, Palatul Parlamentului de astăzi, Academia Română, sediul multor ministere, cel mai lung și mai larg bulevard al națiunii și mii de noi , locuințe socialiste standardizate pentru clasa muncitoare. Rambursarea tuturor datoriilor externe ale națiunii, uneori înainte de termen, cu scopul de a face din România o țară completă și autosusținută.

Aceste decizii s-au reflectat în viața de zi cu zi a românilor, care au început să sufere din cauza penuriei de alimente, precum și a reducerilor regulate de energie electrică, încălzire, apă caldă sau gaz. Scopul a fost de a reduce consumul intern cât mai mult posibil și de a exporta tot ceea ce valorează ceva pe piețele internaționale. Cetățenii României nu se puteau bucura decât de resturi  care nu puteau fi vândute pentru export.

Alimentele s-au raționalizat, iar cupoanele alimentare au devenit normă, oamenilor li se permitea să cumpere doar cantități limitate de bunuri de bază, cum ar fi ouăle, pâinea sau uleiul de gătit. Din păcate, cartelele alimentare nu erau o garanție că oamenii vor primi de fapt o anumită cantitate din acel bun, ci doar o restricție cu privire la cât de mult a fost permisă cumpărarea de către familii sau de o persoană.

Coada în fața magazinelor alimentare, în speranța de a găsi ceva de cumpărat, a devenit timpul trecut obligatoriu pentru mulți români, în special pentru tineri și bătrâni, care nu aveau nevoie să lucreze și, prin urmare, aveau mai mult timp pe mâini.

A fost aproape un eveniment social, întrucât oamenii zăboveau afară, oricât de frig sau de cald ar fi, timp de multe ore la rând, discutând adesea despre diferite subiecte, dar niciodată nu se plângeau prea deschis de situație, deoarece nu știau niciodată cine ar putea asculta. Nu era neobișnuit să vezi oameni aducându-și propriile scaune sau femei tricotând pulovere, deoarece așteptau camionul de livrare să aducă carne sau lapte.

Odată cu decretarea acestei stări românii erau obligați să mănânce ponderat, cel puțin în acceptul nomenclaturii comuniste, fiecărui român fiindu-i atribuită o raţie de alimente:

• 300 de grame pâine pe zi,
• 500 de grame de brânză pe lună,
• 10 ouă pe lună
• 500 de grame de carne de porc sau vită pe lună,
• 1 kg de carne de pasăre pe lună,
• 100 de grame de unt în fiecare lună,
• 1 kg de zahăr,
• 1 litru de ulei,
• 1 kg de făină.

Cu toate acestea cantităţile enumerate mai sus nu puteau fi respectate din cauza lipsei alimentelor. Evident, propaganda comunistă acoperea această realitate sumbră și prezenta în schimb fațadele de magazine abundente, bogat decorate. Cu toate acestea, magazinele au avut în total 5-6 produse diferite în total, dar erau stivuite într-un mod pentru a crea un sentiment artificial de abundență.

Desigur, când dictatorul Nicolae Ceaușescu inspecta o astfel de piață sau un magazin, lucru pe care îl făcea în mod regulat, i se oferea șansa de a vedea doar cele mai bune dintre cele mai bune, ceea ce i-a făcut pe mulți oameni să se îndoiască de faptul că era conștient de lipsa alimentelor.

Ce însemnau ‘adidași’ și ‘calculatoare’

Deoarece carnea era redusă în timpul perioadei comuniste sau, de multe ori, de foarte slabă calitate, aproape întotdeauna se făceau substituții. De exemplu, puiul a fost numit „Frații Petreuși” tradus în mod vag ca fiind gemeni, deoarece erau subdezvoltați.

Aspectul puiului era albastru și foarte mic. Aceste găini deformate au fost destinate să hrănească familii de 4 sau mai mulți și erau disponibile numai dacă se stătea câteva ore la coadă, doar pentru a primi o cantitate foarte mică de rații.

În afară de puii anemici și albaștrii, Cel mai mare nutriționist al țării, inventase  alte surogate pentru ceea ce se exporta masiv pe piețele externe. Dacă ne aducem aminte de celebrul salam cu soia, care astăzi este căutat ca fiind bio și sănătos, pe vremea aceea se mânca la greu.

Glumele românilor pe seama produselor alimentare existente atunci pe piață făceau deliciul zilei, mai ales când se stătea la cozi interminabile, de dimineața până seara. În galantarele alimentarelor, tot cu rație, se mai găseau picioarele şi căpăţânile de porc. Românii ajunseseră să le numească, mai în glumă, mai în serios, ”adidaşi şi calculatoare”.

Cât despre raționalizarea pâinii, Maxim Berghianu, fost președinte al Comisiei de planificare a statului și care a deținut mai multe funcții guvernamentale de nivel superior, intervievat în 2002 de Centrul de Istorie Orală, și-a amintit cum Nicolae Ceaușescu a luat inițiativa de a reduce consumul de pâine la mijlocul anilor ’70.

„Nu l-am auzit niciodată spunând ceva despre ceva care l-a impresionat și pe care l-ar aplica aici. El observa mereu orice ar fi fost cel mai rău. De exemplu, ultima dată când i-am văzut, tocmai veniseră dintr-o vizită în Franța. Nu-mi amintesc cine era președintele francez atunci, Pompidou sau Mitterand … probabil Mitterand. Ce crezi că observase? Că la petrecerea de recepție, oamenii primeau o singură chiflă, nu două sau trei, așa cum s-a întâmplat la petrecerile noastre de recepție. Așadar, concluzia a fost că risipeam mâncare și mâncam prea multă pâine și că țăranii hrăneau cu pâine păsările din curte și porcii. După aceea a venit cu ideea de a reduce consumul de pâine cu 20%. Asta a fost în ajunul Anului Nou. ”, declara Maxim Berghianu.