Ce se va întâmpla în biserică, în noaptea Învierii. Vești bune pentru credincioșii români
Mai este puțin și ne pregătim de Seara de Paște. În Noaptea de Înviere, în fiecare an, credioncioșii ortodocși au luat cu asalt bisericile. Numai că anul acesta, datorită Pandemiei, lucrurile vor sta altfel. Deși anumite restricții au fost anulate pentru Noaptea de Înviere, celelalte rămân în vigoare.
Românii în Biserică de Înviere
După recentele întâlniri dintre oficialii celor 18 Culte Religioase și premierul Florin Cîțu s-a ajuns la un compromis. Conform celor discutate românii vor putea cirucla în Noaptea de Înviere fără restricții până la ora 5 dimineața. Magazinele vor fi deschise în Vinerea Mare până la ora 20:00, cu două ore mai mult decât în mod normal.
Punctul cel mai important al discuțiilor a fost prezența credincioșilor în Biserică în Noaptea de Înviere. Florin Cîțu anunța zilele trecute că românii vor putea participa la Slujba de Înviere în interiorul bisericilor, dar cu un număr limitat. Accesul va fi doar pentru un număr de credincioși, în funcție de spațiul Bisericii respective.
”Slujba de Înviere are partea ei primă la care participă credincioșii în număr mai mare. Se desfășoară afară, după aceea, această majoritate a credincioșilor se retrage spre casă. Cei care vor rămâne, evident că vor putea rămâne atât în curtea bisericii.
Vor fi locuri foarte precis marcate, dar și în interior, unde clericii se vor retrage să slujească până la capăt Sfânta Liturghie. Vor putea pătrunde în interior doar un număr limitat de persoane, conform spațiului disponibil,”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Se va circula fără restricție până la ora 5
Conform procedurilor în vigoare, atât în București cât și alte zone din țară, restricția este de a circula până la ora 20:00. După discuțiile dintre Culte și premier s-a ajuns la un compromis, doar pentru Noaptea de Înviere.
Astfel, pe tot parcursul nopții românii vor putea circula liber până la ora 5 dimineața. Decizia a fost salutată de BOR, având ân vedere că slujbele din Noaptea de Înviere, de obicei, țin până în jurul orei 4 dimineața. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a mulțumit în numele BOR și al credincioșilor ortodocși pentru decizia luată de premier, declarând:
”Anunțul premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfășoară între orele 00.00-04.00, se înscrie riguros în spiritul onest al dialogului purtat între cultele religioase și autorități.”
După momentul Sărbătorilor și a Slujebi de Înviere se va reveni la restricțiile de până acum.