Ce se întâmplă în creier cu câteva secunde înainte să mori. Cum îți dai seama, descoperirea uimitoare

Ce se întâmplă în creier cu câteva secunde înainte să mori. Cum îți dai seama, descoperirea uimitoare
Ce se întâmplă cu creierul înainte să mori?

Se pare că există totuși o viață de apoi, dar pentru câteva secunde. Cum explică specialiștii ce se întâmplă în creierul nostru după ce inima se oprește? Iată detaliile medicilor!

Explicația experților. Ce se întâmplă cu creierul nostru înainte să mori?

Experiții au descoperit faptul că encefalul mai funcționează preț de câteva secunde înainte să mori, ceea ce înseamnă că vei cunoaște exact că acela este momentul în care te stingi din viață.

Creierul reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. Acesta se ocupă cu controlul a numeroase funcții ale organismului precum: bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Exact, între creierul uman există între 85 și 100 de miliarde de neurori, fiecare cuprinzând câte aproximativ 10.000 de conexiuni.

  • Encefalul cuprinde:

-trunchiul cerebral – aici își au originea 10 din cei 12 nervi cranieni, este sediul unor reflexe somatice și vegetative.
-cerebelul – extirparea sa generează astenie, astazie și atonie, care sunt atenuate ulterior prin compensare corticală.
-diencefalul – cuprinde talamusul, metatalamusul, subtalamusul, epitalamusul și hipotalamusul
-emisferele cerebrale – reprezintă cea mai mare parte a sistemului nervos central.

Noile descoperiri

Noile descoperiri arată că encefalul uman funcționează după moarte, ceea ce înseamnă că știi că ești mort. După ce inima s-a oprit, activitatea creierului funcționează în continuare, dar doar câteva secunde.

De exemplu, supraviețuitorii atacurilor de cord sunt conștienți de ceea ce li se întâmplă, iar în timp ce sunt „morți” clinic, înainte de resuscitare, unii dintre ei pot descrie ce s-a întâmplat în jurul lor după ce inima lor a încetat să bată, conform noului studiu.

Cercetătorii susțin că există dovezi care să ateste faptul că unii ar putea chiar să audă în timp ce sunt declarați morți de către medici. Dr. Sam Parnia și echipa sa de medici de la Școala de Medicină a Universității Stony Brook din New York au adus mai multe detaii.

Pe ce se bazează momentul în care un pacient e declarat mort?

„[Momentul în care un pacient este declarat mort] se bazează pe momentul în care inima se oprește. Din punct de vedere tehnic, așa se obține momentul morții. Doctorii pronunță momentul morții când inima se oprește și când se întâmplă acest lucru, funcția creierului se oprește „aproape instantaneu”, a adăugat dr. Parnia.

Specialistul a mai detaliat că însuși cortexul cerebrel al creierului, cunoscut drept partea gânditoare, încetinește și liniile plate, dar celulele creierului pot fi încă active la câteva ore după oprirea inimii.

„Dacă reușești să repornești inima, ceea ce încearcă să facă RCP, vei începe treptat să faci creierul să funcționeze din nou. Oamenii care au avut aceste experiențe foarte profunde pot reveni transformați pozitiv”, a mai declarat medicul, conform dailymail.co.uk. 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI