Ce se întâmplă în corpul tău dacă iei o lingură de ulei de măsline pe stomacul gol, dimineața. Știai asta?

de: Ioana Bucur
12 05. 2023

Specialiști în nutriție din toate colțurile lumii consideră dieta mediteraneană ca fiind cea mai sănătoasă pentru organismul uman, iar o parte esențială din ea este celebrul ulei de măsline extravirgin. Ingredient folosit în prepararea mâncării, este și vedeta unui truc ce ar avea efecte incredibile asupra sănătății. Află ce se întâmplă în corpul tău dacă iei o lingură de ulei de măsline pe stomacul gol, dimineața.

De ce recomandă mulți să iei o lingură de ulei de măsline pe stomacul gol, dimineața

Uleiul de măsline extravirgin este unul dintre elementele de bază ale dietei mediteraneene. De generații, este și ingredient pricipal al unor remedii tradiționale din acest col de lume, iar unul dintre ele se concentrează pe consumul său pe stomacul gol.

În prezent, există multe studii științifice care au demonstrat beneficiile consumului de ulei de măsline extravirgin în cadrul dietei mediteraneene. În general, această sursă de grăsime vegetală a contribuit de mult la creșterea speranței de viață a sud-europenilor.

Deși nu putem nega că uleiul de măsline extravirgin joacă un rol fundamental în sănătatea noastră, efectele sale specifice asupra persoanelor care îl iau pe stomacul gol nu au fost încă studiate în profunzime.

Totuși, la primele ore ale dimineții, după ce au trecut atâtea ore de la ultima masă, corpul nostru ajunge într-o stare de hipoglicemie care ne permite să absorbim mai eficient ceea ce ingerăm imediat după această pauză. Prin urmare, unii oameni de știință susțin posibilitatea de a asimila mai bine nutrienții din uleiul de măsline.

Te-ar putea interesa și: Cel mai sănătos ulei pentru mâncare. Ce să consumi, de fapt

Cum îți vei ajuta organismul

Printre numeroasele proprietăți benefice dovedite științific ale uleiului de măsline extravirgin există și câteva motive pentru care mulți consumatori ai acestei surse sănătoase de grăsimi pot decide să-l ia pe stomacul gol.

Prin urmare, dacă înainte de a-ți pregăti micul dejun, începi ziua cu o lingură de ulei de măsline extravirgin, ai putea să-ți ajuți organismul prin:

  • stimularea tranzitului intestinal
  • stimularea absorbției nutrienților
  • reducerea acidității gastrice
  • atenuarea efectelor mahmurelii
  • pierderea în greutate

Te-ar putea interesa și: De ce să consumi ulei de avocado, de fapt. Beneficiile pe care le are pentru corpul tău