Ce se întâmplă cu șomajul tehnic de la 1 iulie 2021. Vestea de ultimă oră pentru sute de mii de români

de: Alexandru Ramnic
30 06. 2021

Anul 2020, cel puțin în prima parte, după declanșarea crizei, a fost caracterizat de haos. După instaurearea treptată a stării de urgență, și de asediu, Guvernul a generat anumite facilități pentru angajatori și angajați. Din cauza escaladării crizei mulți români au ajuns în șomaj tehnic, banii fiind subvenționați de stat. Din păcate acest lucru se va schimba de astăzi, 30 iunie 2021.

Sute de mii de români au intrat în șomaj tehnic în 2020

Criza generată de pandemia covid a creat haos și panică, atât la nivel guvernamental, cât și în societatea românească. După o perioadă de degringoladă era clar că lucrurile evoluează din rău în mai rău. Majoritatea angajatorilor, din cauza restricțiilor, au fost nevoiți să-și diminueze pierderile financiare.

Au existat două metode, amândouă la fel de dure. Prima era să-și trimită parte din angajați în șomaj tehnic. Cea de a doua era să-și închidă afacerile, lucru care de altfel s-a și întâmplat în anumite cazuri.

Revenind la prima opțiune, de șomaj tenic, după mai multe bâlbâieli, guvernul de la acea vreme, condus de Ludovic Orban, lua câteva decizii menite să ajute angajatorii și angajații. În august 2020 era emisă o Ordonanță de Urgență, OUG 132/2020, prin care se stipulau noi măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor.

Ajutorul consta în posibilitatea ca angajatorul să-și trimită angajații în șomaj tehnic. Prin OUG statul se obliga să subvenționeze sumele de bani pentru acești angajați. Prin aceeași ordonață se stipula ca angajații trecuți în șomaj tehnic să primească o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut. Conform unor statistici, cu tot cu cei din șomajul tehinc, rata la nivel național a crescut în 2020 la 4,2.

De la 1 iulie statul nu mai subvenționează șomajul tehnic

Conform analiștilor financiari, citați de ZF.ro, anul trecut România a cheltuit  peste 4 mld. lei pentru susţinerea şomajului tehnic, conform asumării prin OUG 132/2020. Numai că, la articolul doi, al.3, se stipulează clar până la ce dată este valabilă această subvenție din partea Guvernului.

„ART. II
La articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 24 iulie 2020, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021.”, se spune în OUG 32/2020.

Cu alte cuvinte angajații care s-au aflat până astăzi în șomaj tehnic nu vor mai beneficia de subvenția de stat. Cu toate astea există o posibilitate de a primi aceeași indemnizație de 75%, doar dacă angajatorul își asumă această cheltuială. Cu alte cuvinte va fi suportată direct de angajator. Conform Codului Muncii, însă, angajatorul nu poate să-și concedieze angajatul sau angajații aflați în șomaj tehnic. Poate acoperi cei 75% sau, după caz, și diferența de până la 100% din salariul brut, dar nu să concedieze.

„O dispoziţie particulară în noul Cod al Muncii este ultimul alineat al art. 53 din Codul Muncii. Potrivit acestuia, se interzice angajatorilor să îi concedieze pe acei angajaţi care au beneficiat de şomaj tehnic pentru o perioadă de timp cel puţin egală cu perioada pentru care au beneficiat de această măsură de sprijin de la bugetul de stat”, explică avocații.