Ce se întâmplă cu românii care locuiesc la bloc. Schimbare radicală în pandemie: ce pas uriaș au făcut
În primăvară, când din cauza pandemiei s-au trezit izolați în apartamente, orășenii care locuiesc la bloc și-au dorit o schimbare.
Ce se întâmplă cu românii care locuiesc la bloc
În toiul pandemiei de coronavirus, în timp ce erau izolați în apartamente, mulți dintre locuitorii de la bloc și-au dorit spații mai mari, curte și grădină. Astfel, vânzările de case au crescut considerabil.
Față de anul precedent, la nivel național, una dintre cele mai mari agenții imobiliare a înregistrat o creștere de peste 40%. Reprezentanții unor agenții imobiliare spun că din cauza crizei de coronavirus, izolarea socială a schimbat mult preferințele orășenilor.
“Cererea a crescut foarte mult, poate cu peste 50% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Prețurile au rămas constante, iar variații ale prețurilor de plus-minus 3-5% arată practic o constanță și nu putem să vorbim despre creșteri ale prețului chiar și în contextul în care cererea pentru anumite tipuri de locuințe, cum sunt vilele, a crescut destul de mult.” a declarat Gabriel Voicu, director de vânzări a unei agenții imobiliare pentru stirileprotv.ro.
În toată țara, casele sunt la mare căutare
“Vedem și noi această creștere în cifrele pe care le monitorizăm, atât la nivel național, cât și la nivel local, aici în Cluj sau în alte orașe în care suntem prezenți”, spune Iulian Berghian, directorul executiv al unei rețele națională de agenții imobiliare.
Au crescut și căutările de case pe internet
Reprezentat al unei agenții de promovare online, Paul Smarandache spune:
”În ceea ce privește “case de vânzare”, simplu, de la undeva la 14.800 de căutări pe lună, în iulie 2019, acum în iunie 2020 au fost 27.000 de căutări. Pentru expresia “casă de vânzare București”, creșterea a fost tot de 80% de la 8.000 de căutări pe lună, la 15.0000.”
Totodată, cei care nu au posibilitatea de cumpărare, dar totuși nu mai vor să stea la bloc, sunt interesați de închirierea caselor la periferiile orașelor. Specialiștii estimează o creștere cu peste 60% față de aceeași perioadă din anul precedent.