Ce se întâmplă cu profesorii care refuză să predea online. Ludovic Orban a făcut anunțul acum

Ludovic Orban a atacat dur deciziile PSD de majorare cu 40% a veniturilor pentru pensionari

Șeful Executivului, Ludovic Orban, a declarat că vor fi luate „măsuri legale“ în dreptul cadrelor didactice care refuză să predea cursuri online elevilor. Totodată, acesta a anunțat că, astăzi, ministrul Educației, Monica Anisie, are consultări cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor, cu scopul de analiza când vor putea fi închise școlile pentru pregătirea secțiilor de votare pentru alegerile locale. Mai multe detalii găsiți în acest articol.

Ce vor păți profesorii care refuză să predea online

Ludovic Orban spune că vor fi luate „măsuri legale“ împotriva profesorilor care refuză să predea elevilor în online, dar, cu toate acestea, nu poate să își imagineze că există cadre didactice care vor face acest lucru.

De asemenea, oficialul a punctat că, dacă va fi necesar, Legea educației va fi modificată.

„Nu pot să-mi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor. Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situaţii. Dacă va fi necesar să facem modificări la Legea educației, vom face. (…)

Din punctul meu de vedere, nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde apar astfel de cazuri individuale vom lua măsuri legale, dar marea majoritate a dascălilor se adaptează, evoluează şi îşi realizează misiunea pe care o au, cea de a educa copiii, de a le trimite cunoştinţele în cadrul diferitelor materii“, a declarat premierul.

Când vor fi pregătite secțiile de votare pentru alegerile locale

Totodată, acesta a precizat că ministrul Educației a avut, astăzi, consultări cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor, în vederea analizării perioadei optime pentru a închide școlile în vederea pregătirii secțiilor de votare. În zilele în care şcolile vor fi închise se vor face cursuri online.

Monica Anisie a avut consultări pentru a stabili perioada în care cursurile se vor desfășura online în contextul alegerilor locale
Monica Anisie a avut consultări pentru a stabili perioada în care cursurile se vor desfășura online în contextul alegerilor locale

„Doamna ministru a făcut consultări. Chiar în cursul zilei de astăzi a avut consultări cu reprezentanţii asociaţiilor comunelor, oraşelor, municipiilor şi consiliilor judeţene pentru a analiza împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale care sunt implicaţi în pregătirea alegerilor care să fie perioada în care nu să se suspende cursurile, ci să fie organizate online, astfel încât încât să poată fi pregătite localurile secţiilor de votare acolo unde ele sunt organizate în şcoli şi după ziua votului să se poată să se efectueze operaţiunile de pregătire a claselor care funcţionează ca localuri pentru secţiile de votare pentru revenirea copiilor la şcoală“, a mai spus Ludovic Orban.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI