Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile? Vești pentru românii care așteptau banii în plus de la stat

de: Emanuela Pană
07 04. 2020

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, vine cu explicații privitoare la rectificarea bugetară pentru 2020. Se vor tăia salariile, pensiile și alocațiile? Acesta a atras atenția asupra faptului că, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, cheltuielile au crescut, în timp ce veniturile sunt într-o continuă scădere.

Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile

Șeful de la Finanțe a evitat să spună clar dacă va avea sau nu loc o creștere a pensiilor și alocațiilor programate în a doua parte a anului, sau o tăiere din salariile bugetarilor, însă a promis că plata acestora se va face la timp, chiar dacă „nu este ușor“.

Florin Cîțu a amintit de majorarea pensiilor și alocațiilor care era prevăzută în bugetul inițial, dar a spus că trebuie să se țină cont și de execuția bugetară.

„Când am început anul, bineînțeles că am alocat bani în buget (pentru pensii și alocații mărite – n.r.). De fiecare dată, am spus însă că depinde de execuția bugetară. Tot timpul trebuie să ne uităm atent la execuția bugetară și vedem concluziile după aceea. Dar ne uităm la toate cheltuielile din buget, toate grupele mari de cheltuieli.

Dacă după primele două luni execuția bugetară arăta foarte bine, vă spun că în acest moment, în martie, deja vedem impactul crizei, cu venituri mai mici, cheltuielile crescute, iar la rectificarea bugetară vă spun că avem o creștere semnificativă a cheltuielilor, vom aloca în plus un miliard de lei doar pentru concediile medicale, o sumă semnificativă pentru șomaj tehnic, peste 7 miliarde de lei, și mai avem și alte cheltuieli pentru ajutor social, asta înseamnă că vom cheltui foarte mult, în timp ce pentru tot anul veniturile bugetare scad semnificativ, deficitul bugetar crește, estimarea pentru tot anul crește, ceea ce înseamnă că și necesarul de finanțare crește“, a transmis ministrul.

Românii își vor primi banii la timp

În ceea ce privește data la care românii își vor primi banii, șeful de la Finanțe a declarat că Guvernul se străduiește să plătească toate salariile, pensiile, și alocațiile, la timp.

Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor

„Rolul este de a ne asigura că oamenii primesc ajutoare, pensii, salarii, dar nu va fi ușor și e necesară o reevaluare a întregului buget pe tot anul“, a afirmat Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.