Ce se întâmplă cu Ciprian Tătărușanu de când nu mai e la națională. Portarul lui AC Milan rupe tăcerea

de: Ștefan R. Apostol
14 08. 2021

Pentru fanii adevărați ai Naționalei sintagma Apără Tătărușanu a rămas bine întipărită în memoria colectivă. Pentru alții a devenit deja doar un punct în evoluția echipei care în trecut aducea mari satisfacții și faimă fotbalului mioritic. Astăzi, cel despre care vorbim, se află în lotul celor de la Milano, dar retras dintre buturile naționalei. Despre Ciprian Tătărușanu se poate vorbi, dar în același timp avem datoria morală să nu-i uităm realizările și golurile salvate din poarta tricolorilor.

Ciprian Tătărușanu de la eroul Naționalei la fotbalistul uitat

Ciprian  Tătărușanu este omul care a stat în poarta echipei Naționalei României timp de 11 ani. Astăzi joacă pentru Milan. A trecut pe la alte echipe din campionatele europene, precum Fiorentina, Nantes și Lyon.

Povestea acestui important component al Naționalei, timp de 11 ani, începe altfel, pe vremea când nici nu visa să i se audă numele pe marile scene fotbalistice. Într-un interviu emoționant, acordat colegilor de la Playsport.ro, Ciprian Tătărușanu și-aduce aminte de primele sale întâlniri cu sportul, și mai ales cu fotbalul.

“Când am făcut pasul la prima echipă a celor de la Juventus Colentina mi-am dat seama că fotbalul va fi viața mea. Îmi amintesc prima deplasare cu prima echipă. A fost la Onești, eram pe banca de rezerve, echipa a pierdut 1-3, dar sincer nici nu prea am fost atent la meci.

Stăteam pe bancă și eram acaparat de tot ce se întâmplă pe lângă, trăiam cu toată ființa experiența aceea de a fi la seniori… A fost ca un click decisiv. Am simțit că o să mă dedic total fotbalului.” , povestește Ciprian Tătărușanu.

Simte dorul de Națională

Ca mulți mari sportivi, modestia îl caracterizează pe Ciprian Tătărușanu, iar retragerea sa de la echipa tricoloră a fost la fel, modestă și aproape în liniște. Întrebat de reporterii PlaySport dacă simte lipsa și dacă-i este dor de momentele petrecute alături de colegii de la Națională, cum era de așteptat, Ciprian Tătărușanu a recunoscut că-i este dor.

„A fost ciudat… trebuie să recunosc… Dar am luat cea mai bună decizie. Sunt multe, dar primul care îmi vine în minte e legat de sala de masaj de la Mogoșoaia. Seara ne strângeam acolo, era o atmosferă destinsă. Era mereu voie bună, înainte de culcare, după antrenamente…

Gândul nu mi-a venit pentru că m-am adaptat mental deciziei pe care am luat-o. Dar recunosc ceva. Am visat de câteva ori că mă aflu la echipa națională… Dar și în vis eram conștient că m-am retras.”, a măturisit celor de la PlaySport.ro, Ciprian Tătărușanu.

Ciprian Tătărușanu se pregătește de un nou sezon de Seria A

După ce a trecut pe la Fiorentina, Nantes și Lyon, astăzi Ciprian Tătărușanu este în lotul celor de la AC Milan. În aceste zile se pregătește de noul sezon de Seria A, și ca fiecare sportiv, are speranțe și visuri de performanțe deosebite. În afară de fostul portar al Naționalei, în campionatul italian sunt cei mai mulți jucători români, pe unii îi cunoaște, altora doar le-a urmărit parcursul. Cu toate astea Ciprian Tătărușanu vorbește la superlativ de colegii săi români din Seria A.

„Abordarea generală este că suntem profesioniști serioși. E suficient să ne gândim la faptul că Radu este cel mai bun exemplu de seriozitate. Pe “Nede” (n.r. Nedelceau) îl cunosc bine, am jucat și câteva meciuri împreună. E un fotbalist serios și puternic.

Cred că se va adapta foarte ușor stilului italian! Man și Mihăilă au fost printre puținii de la Parma care au avut evoluții la un nivel înalt, chiar dacă echipa lor a retrogradat până la urmă. Faptul că sunt oameni de bază în echipa care acum vrea să atace promovarea în Serie A e o confirmare în plus.”, a mai declarat Ciprian Tătărușanu.

Cât despre ce se întâmplă în aceste zile în fotbalul românesc și cum este văzut din afară, Ciprian a decis, elegant, să declare că:

„Eu nu voi vorbi niciodată negativ despre fotbalul românesc. În plus, o fac deja prea mulți.

Însă cred în această abordare: să ne bucurăm realist de ceea ce avem. Pentru că există mai bine ca la noi, dar există și mult mai rău.”