Ce se întâmplă cu cei 31 de călugări despistați pozitiv la Mănăstirea Putna

de: Filon Stan
15 05. 2020

Pndemia de coronavirus a lovit la Mănăstirea Putna, unde nu mai puțin de 31 de călugări au fost diagnosticați cu noul virus. Printre cei depistați a fi purtători ai temutului virus se numără chiar şi stareţul mănăstirii, Melchisedec Velnic.

31 de călugări de la Mănăstirea Putna au fost diagnosticați cu coronavirus

Totul a pornit de la un bărbat care locuia la Mănăstirea Putna și care săptămâna trecută a murit. Autoritățile sucevene au descoperit că bărbatul decedat suferea de coronavirus, așa că a fost demarată imediat o anchetă epidemiologică.

Totodată, la începutul săptămânii trecute, un călugăr al mănăstirii, în vârstă de 52 de ani, diagnosticat cu Covid-19 şi aflat în stare gravă, a fost transferat cu elicopterul la Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti.

31 de călugări de la Mănăstirea Putna au fost diagnosticați cu coronavirus

Călugării infectați prezintă forme uşoare ale bolii

S-a decis testarea întregii comunităţi din mănăstire, iar rezultatele au venit recent. 31 de călugări au fost infectați, iar alți 71 au ieșit negativ la testele de coronavirus.

„În zilele de 10 şi 11 mai 2020, întreaga obşte a Mănăstirii Putna a fost testată de către angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în urma cazurilor a doi părinţi de la Putna ajunşi la spital. În urma rezultatelor, care au ajuns în seara zilei de 14 mai, au fost 31 de părinţi pozitivi şi 72 de părinţi negativi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţia religioasă.

Potrivit site-ului local de ştiri Obiectivdesuceava.ro, directoarea DSP Suceava, Manuela Trifa a transmis că cei 31 de călugări depistaţi cu Covid-19 prezintă forme uşoare ale bolii și sunt internaţi în prezent la Spitalul judeţean „Sfântul Ioan cel Nou”.

„Toţi ceilalţi vieţuitori ai obştii rămaşi acasă, au o stare de sănătate bună şi nu prezintă pericol pentru sănătatea publică, obştea noastră fiind monitorizată de un părinte medic şi un părinte asistent medical, vieţuitori ai mănăstirii”, se mai arată în comunicatul mănăstirii.