Ce se întâmplă acum cu Maria Ciobanu, la 82 de ani. Se topește pe picioare de dor

Ce se întâmplă acum cu Maria Ciobanu, la 82 de ani. Se topește pe picioare de dor

Maria Ciobanu este afectată de pandemia de coronavirus. Îndrăgita solistă de muzică populară nu a mai reuşit să vină în ţară de ceva vreme, iar asta o face să sufere.

Celebra interpretă de muzică populară, dornică să urce din nou pe scenă

Are 82 de ani, dar Maria Ciobanu recunoaşte că îi este dor să cânte pe scenele din România. Deşi este stabilită de peste 15 ani în Florida, Statele Unite ale Americii, solista suferă că nu le poate cânta mai des românilor.

Aceasta a povestit la Antena Stars că abia în toamna va reuşi să ajungă în ţară, având programate câteva spectacole, dar și un botez.

Abia aștept să revin în țară, pentru că acolo e mai bine. Mă rog să ne țină Dumnezeu sănătoși și să începem munca, pentru că eu am cântat aici doar de două ori și pe gratis. Mă rog zi și noapte la Dumnezeu să ajung acasă cât mai repede, a spus Maria Ciobanu.

După ce, în spaţiul public, au apărut zvonurile legate de starea ei de sănătate, Maria Ciobanu şi-a asigurat fanii că se simte bine și că singurele probleme cu care se confruntă sunt cele din cauza vârstei. 

Cu sănătatea sunt ca la 82 de ani. Mă mai dor mâinile, genunchii, dar anii își spun cuvântul. Suntem sănătoși, așa, în general.

Ce se întâmplă acum cu Maria Ciobanu, la 82 de ani. Se topește pe picioare de dor
Ce se întâmplă acum cu Maria Ciobanu, la 82 de ani. Se topește pe picioare de dor

De asemenea, cântăreaţa a declarat că vrea să-și serbeze la București ziua de naștere, pe 3 septembrie, alături de prietenii vechi și de membrii familiei.

A fost numită „Regina muzicii populare româneşti”

Repertoriul Mariei Ciobanu cuprinde peste 600 de piese înregistrate pe discuri, la Radio și TV. Cele mai celebre sunt, fără îndoială, „Lie, ciocârlie”, „Aurelu’ mamei…”, „Vântul de vară mă bate”, „Lângă poartă am un tei”, „Cei mai frumoși ani ai mei”.

Solista a primit Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, dar şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”.

În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României. Decorația a fost înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI