Ce se întâmplă acum cu mămica din Oradea, care a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei
Război total pe grupurile de părinți de pe Whatsapp, după ce o mămică a îndrăznit să refuze să dea bani pentru perdele și abecedar la clasă. Mihaela Ichim a devenit peste noapte o mămică de notorietate în momentul în care a postat pe rețelele de socializare un mesaj care suna a revoltă și disperare, în care refuza categoric să mai participe la strângerea de fonduri și în care scria că vrea să trăiască într-o Românie normală.
„Părinții au partea lor de vină pentru starea învățământului românesc”
Școala Generală „Nicolae Bălcescu” din Oradea a ajuns imediat în atenția publicului, iar de aici totul a căpătătat o amploare nebănuită. Mihaela Ichim, profesor de limba franceză, a spus că nu i se pare normal să dea bani pentru așa ceva. În replică, părinții au invitat-o să-și mute copilul la altă clasă.
Mihaela Ichim e mamă a două fete: cea mică e în clasa pregătitoare, iar cea mare – în clasa a VIII-a, ambele la Școala Generală „Nicolae Bălcescu”. Scandalul de la Bălcescu a readus în atenție veșnica problemă a școlii românești, și anume sindromul fondului clasei și al cadourilor pentru profesori. Disponibilitatea părinților de a da bani pentru cadourile profesorilor și pentru alte accesorii logistice (perdele – cum e în cazul de față – sau aer condiionat sau mobilă sau orice altceva) a fost taxată de-a lungul vremii, și de alți părinți, însă lucrurile nu s-au schimbat, iar pentru asta părinții au partea lor de vină, a spus Mihaela Ichim.
„Consider că părinţii, prin ceea ce fac, de multe ori, sunt responsabili pentru degradarea imaginii noastre. Pentru că nu este normal să se facă lucrurile astea. Lucrurile se pot face şi altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în faţa părinţilor. Avem proiecte europene, avem ONG-uri, sponsorizări, bani de la primării”, a declarat Mihaela Ichim pentru adevărul.ro.
Invitată să-și mute copilul undeva unde se acceptă să nu se plătească fondul clasei
Atitudinea fermă a mămicii a fost taxată de părinții care au invitat-o să-și mute copilul în altă clasă, unde acest lucru este acceptat, pe considerentul că fetița cea mică a profesoarei de franceză nu ar ave adreptul să beneficieze de lucrurile pentru care au plătit alți părinți. Încă și mai uluitoare a fost reacția directoratului, care, la început, a acuzat-o pe doamna Ichim de denigrare în cadurl unei întâlniri la care a fost convocată alături de un reprezentant al Primăriei Oradea.
Directorul școlii, șoc și groază în cancelarie
Mihaela Ichim a precizat că nicicum ceea ce a făcut nu a fost intenționat să atace imaginea școlii. Ba chiar directoul Gheorghe Troie a ținut să specifice că niciun profesor nu a cerut nimic și că disponibilitatea de a da bani a fost doar din partea părinților. Profesorul Troie a precizat că acel fond de clasă nu există iar asociația părinților nu a avut inițiativa de strângere de fonduri. Mihaela Ichim, la rândul ei, a solicitat conducerii școlii să rezolve problema de atitudine a părinților față de cei care refuză să dea bani.
„Ne exprimăm regretul şi îngrijorarea că o şcoală de tradiţie din municipiul Oradea, cu rezultate notabile la învăţătură, este atrasă într-un scandal ce nu îi aparţine. Nimeni nu poate cere nimănui să plece din clasă. Dezavuăm aceste atitudini”, a spus profesorul Gheorghe Troie, directorul școlii, care le-a cerut părinților să-și revizuiască atitudinea.