Ce salariu are un poliţist în 2023 în funcţie de grad. Venituri mai mari de la 1 ianuarie
Hotărârea de Guvern privind actualizarea salariului de grad a fost publicată în Monitorul Oficial. Măsurile adoptate de Executiv produc efecte din data de 1 ianuarie 2023. Află în rândurile de mai jos ce salariu are un polițist în 2023 în funcție de grad. Reprezentanții Sindicatului Europol au venit cu ultimele detalii pe marginea subiectului.
Salarii și solde mai mari în 2023 pentru polițiști
O hotărâre de guvern adoptată la finalul anului 2022 și care a intrat în vigoare la începutul lui 2023 schimbă regulile privind solda de grad și salariul gradului profesional pentru agenții de poliție, dar și pentru militari. Acestea se vor majora, conform prevederilor documentului, proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
După peste un deceniu de plafonare, hotărârea de guvern privind actualizarea salariului de grad a fost publicată în Monitorul Oficial. Noile prevederi legislative au intrat în vigoare pe data de 1 ianuarie 2023. Reprezentanții Sindicatului Europol au anunțat câți bani câștigă un polițist în 2023.
„Deși actualizarea salariului de grad aprobată prin Hotărârea de Guvern se va face odată cu plata salariului aferent lunii ianuarie (încasat pe 14 februarie), sunt multe elemente componente ale salariului de funcție care au ca bază de calcul și salariu de grad și aici amintim de sumele compensatorii tranzitorii reprezentând fidelitatea, spor de pericol deosebit, sporul de confidențialitate și spor de misiune permanentă, cât și din afara salariului de funcție cum ar fi compensația de chirie, care vor rămâne raportate la valoarea anului 2009, ca urmare a efectelor ordonanței trenuleț 168/2022.
Sumele nete ce din tabel se vor adăuga la creșterea cu 10% a salariului de funcție aflat în plată ce se regăsește pe fluturașul de salariu, creștere care va fi pusă în plată tot la salariul încasat în luna februarie (sume nete cuprinse între 180 lei și 450 lei).
Cei care își desfășoară activitatea în schimburi sau ture serviciu vor simți o ușoară creștere și a valorii SDSL-ului, ținând cont că acest drept se raportează la valoarea salariului de funcție”, au transmis reprezentanții Europol.
Ce salariu are un poliţist în 2023 în funcţie de grad
Salarii polițiști în 2023. În continuare, prezentăm lista noilor valori ale soldelor sau salariilor de grad ale agenților de poliție – și nu numai -, așa cum sunt stabilite în hotărârea publicată în Monitorul Oficial.
Pentru ofițeri:
- General, amiral, chestor general de poliţie 1.000 lei;
- General-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie 975 lei;
- General-maior, contraamiral, chestor principal de poliţie 950 lei;
- General de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/penitenciare 925 lei;
- Colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare 900 lei;
- Locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliţie/penitenciare 850 lei;
- Maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliţie/penitenciare 825 lei;
- Căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare 800 lei;
- Locotenent, inspector de poliţie/penitenciare 775 lei;
- Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare 750 lei.
Pentru maiștri militari:
- Maistru militar principal 725 lei;
- Maistru militar clasa I 700 lei;
- Maistru militar clasa a II-a 675 lei;
- Maistru militar clasa a III-a 650 lei;
- Maistru militar clasa a IV-a 625 lei;
- Maistru militar clasa a V-a 600 lei.
Pentru subofițeri şi agenți de poliție/penitenciare:
- Plutonier adjutant principal/şef, agent-şef principal de poliţie/penitenciare 725 lei;
- Plutonier adjutant, agent-şef de poliţie/penitenciare 700 lei;
- Plutonier major, agent-şef adjunct de poliţie/penitenciare 675 lei;
- Plutonier, agent principal de poliţie/penitenciare 650 lei;
- Sergent major, agent de poliţie/penitenciare 625 lei;
- Sergent 600 lei.
Pentru soldaţi şi gradaţi profesionişti:
- Caporal clasa I 590 lei;
- Caporal clasa a II-a 565 lei 2 din 2;
- Caporal clasa a III-a 550 lei;
- Fruntaş 525 lei – Soldat 500 lei.