24 oct. 2020 | 21:23

Ce salarii sunt în Armata Română – cât primește un soldat la început de drum și ce salariu are un ofițer

Social
Ce salarii sunt în Armata Română - cât primește un soldat la început de drum și ce salariu are un ofițer
Ce salarii sunt în Armata Română : soldat vs. ofițer.

Astăzi, 23 octombrie 2020, se împlinesc 14 ani de când armata nu mai este obligatorie la noi în țară. De la 1 ianuarie 2019, au crescut salariile militarilor, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018. Iată cât primește un soldat și ce salariu are un ofițer, potrivit site-ului money.ro.

Ce salarii sunt în Armata Română –  soldat vs. ofițer

Decizia ca armata să nu mai fie obligatorie la noi în țară, a fost luată prin intermediul Legii nr. 395/2005. Conform acesteia, au fost suspendate serviciile militare obligatorii, pe timp de pace. Atunci s-a trecut la serviciul militar pe bază de voluntariat.

Articolul 1. al acestei legi, prevede următoarele:

„cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare“.

Articolul 2 – Legea 395/2005

Articolul 2 este cel conform căruia:

„începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, se suspendă. Ultima încorporare a recruților pentru militarii în termen va fi în luna octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006“.

Conform articolului 3, executarea serviciului militar devine obligatoriu, pe durata stării de război, a stării de mobilizare și a stării de asediu.

Articolul 4 – Legea 395/2005

Prevederile articolului 4 din Legea  395/2005, sunt următoarele:

„Art. 4. După data prevăzută la art. 2 alin. (1), cetățenii români, bărbați, la împlinirea vârstei de 18 ani, se vor prezenta la centrele militare numai pentru luarea în evidență militară, selecționare, stabilirea aptitudinilor și a opțiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în situațiile prevăzute la art. 3. Art. 5. – Organizarea și funcționarea recrutării și selecției cetățenilor pentru efectuarea serviciului militar pe bază de voluntariat vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 decembrie 2006. Art. 6. În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare și cel al legii privind statutul soldaților și gradaților voluntari, în noile condiții“.

Militari aliniați.

Ce salarii sunt în Armata Română: salariu soldat comparativ cu salariu ofițer.

Ce salarii sunt în Armata Română

Drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019, au fost majorate în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/2018.

Potrivit actelor normative în vigoare, din solda lunară brută sau din salariul brut lunar, nu fac parte:
  • indemnizațiile
  • compensațiile
  • primele
  • ajutoarele
  • plățile compensatorii
  • despăgubirile
  • compensațiile lunare pentru chirie
  • alte drepturi acordate
  • cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană
  • valoarea financiară anuală a normelor de echipare
  • valoarea financiară a drepturilor de echipament.

În perioada 2019-2021, aceste drepturi se vor menține în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Ce salarii sunt în Armata Română:

  • Maior – 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
  • Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)
  • Locotenent gradație 4 – 3.445 lei
  • Sublocotenent – 2.958 lei
  • Plutonier gradație 4 – 3.107 lei (se adaugă sporuri)
  • Sergent major –2.933 lei (se adaugă sporuri)
  • Sergent gradația 4 – 2.618 lei
  • Caporal gradație 4 – 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
  • Soldat – 2.236 lei.

MAPN – în top angajatori

Potrivit unui studiu realizat pe o platformă de recrutare online, Armata Română  se află pe locul 8 în topul celor mai buni 10 angajatori din România, fiind astfel un angajator foarte apreciat.

La studiu au participat 100.000 de oameni, care au apreciat la Armata Română următoarele:

  • stabilitatea locului de muncă
  • salariile ş
  • vârsta de pensionare.
PlaySport
Scărlătescu a vorbit despre salarii: „Țăranule, de ce doar 10.000 de euro, când puteau fi 20.000? Eu vreau să lucrez”
Ego.ro
Dumnezeule! Andra a RENUNȚAT la haine. Singurele IMAGINI cu ea GOALĂ, doar Măruță o vede așa
Digi24
Testamentul lui Matthew Perry. Cine primește averea fabuloasă a actorului din „Friends”, care nu era căsătorit și nu avea copii
Cancan.ro
Simona Halep și-a luat un hotel superb, iar prețul de achiziție este amețitor. Interiorul clădirii te duce, însă, în Paradis
GSP.ro
„N-ați văzut la Bouchard? E SUA, nu Cioflingeni!”. Ion Țiriac, iritat de o decizie a Simonei Halep: „Vai de mine și de mine!”
Stirile PROTV
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Romania TV
Patriarhul s-a dus la ceruri. Preafericitul Părinte s-a stins la Spitalul Militar
Capital.ro
Anunț trist despre Irinel COLUMBEANU. Ce s-ar putea întâmpla cu celebrul om de afaceri
EVZ.ro
Vreme schimbătoare în România. Anunț de ultimă oră de la ANM
Adevarul
Ambasadoarea SUA în România, ironizată după ce a ales să meargă cu trenul de la București la Suceava. „Ați pierdut un pariu?"
BZI.ro
Pescobar este din nou tătic! Paul Nicolau este în culmea fericirii!
Spynews.ro
Știrile Antena Stars. Primele imagini cu Florin Salam, după ce a ieșit de la audieri. Ce a declarat manelistul / VIDEO
Libertatea.ro
Cine sunt miliardarii ruși din spatele unei afaceri care crește în România. Sancționați de Ucraina pentru legături cu serviciile secrete ruse, dați afară din Spania și refuzați în Franța
Sport.ro
FOTO "Ți-ai făcut operație pentru mărirea posteriorului?". Ivana Knoll a recunoscut tot
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Gest neașteptat făcut de patronul de la Ferma Dacilor la 3 luni după incendiul devastator. Ce a decis Cornel Dinicu
Redactia.ro
Ion Țiriac a răbufnit după ce a văzut decizia Simonei Halep: ”Nu ești la Cioflingeni! Vai de mine și de mine”
Digisport.ro
Ce trebuie să pui în gogoși, ca să iasă pufoase ca la patiserie. Secretul știut doar de gospodinele pricepute
Click.ro
Pățania unui șofer român oprit de polițiști în Germania. Când au văzut ce transporta, s-a prefăcut brusc că nu mai înțelege limba
Digi24
Ce pensie va avea un român care a muncit toată viața pe salariul minim
Digi24
Un semn de circulație enigmatic. Mulți șoferi îl ignoră
EVZ.ro
Cine este fiica Mirelei Retegan, care a preluat acum Gașca Zurli, după destrămare. Cum arată Maya / FOTO
Spynews
Cătălin Scărlătescu a răbufnit la adresa Antenei 1: „Și-au permis să nu ne dea banii! O să plătească!”
BZI.ro
Nu mai pot scăpa de AMENZILE DE CIRCULAȚIE. Ordinul de la UE pentru absolut toți posesorii de mașini
Capital.ro
Aceşti români pot beneficia de îngrijiri medicale gratuite, la domiciliu
Antena 3
Monica Tatoiu sare la gâtul lui Cătălin Măruță: „Anumite lucruri nu le pot ierta!”
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
Guvernul dă SALARII mai MARI, TICHETE și BONUSURI. Cine primește
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Primele imagini cu Florin Salam, după ce a ieșit de la audieri. Ce a declarat manelistul / VIDEO
Spynews.ro
Nedreptatea grupelor de muncă din legea pensiilor. Cine sunt pensionarii care nu vor avea parte de majorările corecte
Realitatea.net
Ce cuplu a câștigat Finala Power Couple România. Cu câți bani au plecat acasă concurenții
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro