03 dec. 2020 | 21:44

Ce salarii au deputații și senatorii în România și ce alte beneficii primesc ei

Politică
Ce salarii au deputații și senatorii în România și ce alte beneficii primesc ei
Ce salarii au deputații

Noua formulă a Camerei Deputaților și a Senatului, va fi decisă în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Campania electorală se apropie de sfârșit. Foarte mulți dintre noi ne întrebăm ce sumă investim lunar pe a-i plăti pe cei pe care i-am ales să ne reprezinte în Parlament. Iată ce salarii au deputații și senatorii români, potrivit site-ului stiridinlume.ro.

Ce salarii au deputații și senatorii români

Lista cu salariile și cu îndemnizațiile pe care le primesc deputații în fiecare lună, începând cu data de 1 septembrie 2020, a fost publicată pe site-ul instituției Camera Deputaților, cdep.ro, în acest an.

Președintele Camerei Deputaților, după cum se poate observa foarte ușor din acea listă, încasează cel mai mare venit brut. Acesta primește lunar, suma de 23,920 lei. Deputații români, au o indemnizație brută, în cuantum de 18.720 lei pe lună. Pe lângă această indemnizație și bani, deputații mai primesc pentru funcționarea cabinetului parlamentar, niște beneficii. Suma cheltuită de către stat, în fiecare lună, pentru fiecare deputat, poate depăși 20.000. Astfel, printre celelalte beneficii de care se bucură deputații, se numără:

  • diurnă pentru participarea la ședințe
  • diurnă de deplasare
  • bani pentru locuință și combustibil.

Ce salarii au deputații din România

Nu sunt nesemnificative nici celelalte salarii ale celorlalte categorii de angajați de la Camera Deputaților, astfel:

  • un consultant parlamentar are o indemnizație netă lunară de circa 10.368 de lei
  • un șofer are un salariu de mai bine decât dublul salariului minim pe economie, care este în valoare de 2.230 de lei, echivalentul a 5.073 de lei
  • un salariu lunar de bază, în valoare de 20.194 lei, are Secretarul General al Camerei Deputaților. La acesta se mai adaugă și un spor în valoare de 3.029 lei.

Toate categoriile de personal angajat, de la Camera Deputaților, începând de la muncitorul necalificat și încheind cu Secretarul General, primesc spor pentru condiții vătămătoare.

Ce salarii au senatorii din România

Pe site-ul instituției, Senatul României, a fost publicată valoarea salariilor și indemnizațiilor pe care senatorii români, le încasează lunar, de la 1 septembrie 2020.

Salariile senatorilor români pot ajunge și la suma de 20.000 pe lună. Indemnizația lunară netă a unui senator simplu, care nu are funcții sau atribuții în Parlament, este de aproximativ 19.000 de lei. Salariu de bază al Secretarului General, se ridică la suma de 20.194 lei. La această sumă se adaugă și sporul în valoare de 3.030 lei. Alte salarii ale celor care lucrează în Senatul României, sunt:

  • suma de 19.000 o încasează Secretarul General Adjunct
  • 15.433 lei primesc lunar senatorii care au funcție de director
  • șeful adjunct de birou, încasează circa 10.000 de lei
  • un salariu lunar cuprins între 7.000 și 10.000, au consilierii senatorilor
  • 5000 de lei lunar, câștigă stenodactilograful de la Senat
  • un șofer ajunge să încaseze lunar, suma de 5.071.

Toate categoriile de personal angajat de la Senat, primește spor de condiții vătămătoare.

Ludovic Orban despre salariile deputaților și ale senatorilor

Premierul Ludovic Orban, a anunțat, la preluarea mandatului său, în 2020, că salariile senatorilor și ale deputaților de la noi din țară, vor rămâne la același nivel ca în anul 2019:

„Păstrăm indemnizațiile la nivelul lui 2019 pentru demnitari. Micșorăm subvențiile pentru partidele politice, dar e un subiect sensibil, pentru că sunt două rânduri de alegeri. La locale, fiecare echipă are posibilitatea să aibă contribuții, dacă sumele de bani se încadrează să fie decontate”, după cum declara Ludovic Orban.

PlaySport
Nadia Comăneci, apariție incredibilă! La brațul cărui bărbat celebru a fost văzută în București
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Cancan.ro
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Stirile PROTV
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Romania TV
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Capital.ro
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
EVZ.ro
Vreme de coșmar. Ține o săptămână
Adevarul
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
Redactia.ro
A murit la doar 17 ani: ”Boala a răpus-o în 24 de ore”. Două zile de doliu
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
O salată ce pare banală, dar are multe secrete. Radu Anton Roman o prepara impecabil
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
Capital.ro
Care sunt alimentele alcaline și care sunt acide. Medic: ”Chiar dacă nu credeați, asta se întâmplă!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
A ÎNCEPUT RĂZBOIUL! Alertă la NIVEL MONDIAL
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro