Ce salarii au bugetarii care lucrează la evidența populației. Directorul câștigă peste 2.500 de euro lunar

Ce salarii au bugetarii care lucrează la evidența populației. Directorul câștigă peste 2.500 de euro lunar
Directorii din Serviciul de Evidenţă a Populaţiei salarii de 2.500 de euro

O mare parte din bugetul local sau central se duce pe salariile și pensiile românilor. Dar, contrar aparențelor, mulți dintre angajații de la stat, unii în funcții de conducere, au salarii ce concurează lejer cu cele de la privat. O mare parte din angajații bugetari din Serviciul de Evidenţă a Populaţiei au salarii extrem de mari, unele ajungând la câteva mii de euro.

Salariile din sistemul bugetar românesc, un sac fără fund

Suntem într-un an de criză economică generată de pandemie. Cu toate astea cheltuielile cu personalul din sectorul public în bugetul 2021 se așteaptă se ridică la aproximativ 110 miliarde de lei, spun specialiștii.

Sumele reprezintă 62% din bugetul total. Dacă la această sumă se adaugă tot ce înseamnă pensii, suma depășește 90% din bugetul total.

Ca și o comparație, anul trecut, când România era blocată de restricții, salariile bugetarilor au crescut cu 45%, ceea ce, declara Florin Pogonaru, șeful AOAR, este atât de mare că ne prăbușim.

„Ce este remarcabil este ca ei își asumă riscul politic înainte de alegeri și spun ca e mai important să supraviețuim economic [deoarece] costul sectorului public este atat de mare că ne prăbușim cu toții și e irațional ce se întamplă.

Iar faptul că anunță acest lucru înainte de alegeri și își asumă costurile politice, arată o hotărâre că lucrurile se vor întampla, altfel mi se pare complet stupid ca înainte de alegeri să îți asumi riscul să pierzi voturile funcționarilor publici spunând că vrei să îi dai afară și apoi să îi lași acolo și să lași lucrurile să treneze.”, spune Florin Pogonaru.

Directorii din Serviciul de Evidenţă a Populaţiei salarii de 2.500 de euro

Printre angajații bugetari se numără și cei din cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei, care nu sunt puțini la număr. De exemplu, un director executiv la o astfel de instituție ajunge să încaseze lunar un salariu de 13.100 de lei.

Un director executiv adjunct va încasa 11,790 lei, iar un șe serviciu și șef birou vor încasa 10.220, respectiv 9.565 de lei, fără a mai pune la socoteală diferitele bonificații sau sporuri acordate conform postului pe care respectivii angajați îl ocupă.

Mergând mai departe, pe scara ierarhică, un consilier, consilier juridic, inspector va încasa lunar între 8.650 și 2.620 de lei. De cealaltă parte, un referent va încasa de la 2.100 și până la 4.445 lei lunar.

alariile scad când vine vorba de șoferii instituției, aceștia încasând între 3.375 și 4.205 lei, iar angajații pe post de arhivar încasează un salariu lunar cuprins între 2.200 și 2.740 de lei. (vezi aici grila de salarizare)

După cum se poate observa, salariile nu sunt mici deloc, iar sumele ajung chiar și la 2.500 de euro, lunar, pentru un post de conducere.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI