Ce salarii are ÎPS Teodosie, de fapt. Arhiepiscopul nu vrea să se pensioneze

Ce salarii are ÎPS Teodosie, de fapt. Arhiepiscopul nu vrea să se pensioneze
ÎPS Teodosie nu vrea să se pensioneze

ÎPS Teodosie a intrat în atenția opiniei publice, mai ales prin declarațiile sale contradictorii legate de pandemie, vaccinurile covid, dar și prin alte situații. Cu toate astea, enoriașii constănțeni îi apreciază activitatea și nu sunt puțini cei care participă la slujbele religioase ținute de acesta în orașul de pe malul Mării Negre. Deși la o vârstă înaintată, ÎPS Teodosie își dorește să rămână în slujba Bisericii, dar și ca profesor, și după împlinirea vâstei de 65 de ani, vârstă pe care prelatul a împlinit-o în urmă cu doi ani.

ÎPS Teodosie nu vrea să se pensioneze

Ierarhul Tomisului a ajuns la venerabila vârstă de 67 de ani, și nu dă semne de oboseală, dorind să rămână „în câmpul muncii” mult timp de-acum în colo. În 2020, prelatul înainta către Universitatea Ovidius din Constanţa, unde activa la Catedra de Teologie, o cerere prin care dorea prelungirea calității sale de profesor titular la această catedră.

Numai că cererea avea să-i fie refuzată, justificarea UOC fiind reglementările stipulate prin Legea Învățământului, Legea 1/2011, la alineatele 1 și 6, în care se specifică în mod clar următoarele:

„ (1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar”.

La un an de la depunerea cererii, ÎPS Teodosie primea și decizia Senatului Universității în care i se refuza prelungirea statutului de profesor titular la Catedra de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanţa.

Nemulțumit de decizie Ierarhul Tomisului s-a adresat instanței de judecată constănțene, cerând un ordin prezidențial de anulare a deciziei date de Senatul UOC, magistrații de aici refuzându-i cererea. Avocații prelatului au atacat decizia magistraților, mutând demersul la Tribunalul Galați unde va avea loc o nouă înfățișare la finele acestei luni, pe 31 ianuarie.

Ierarhul Tomisului a avut venituri importante în 2021

Conform legii, fiind persoană publică, ÎPS Teodosie și-a publicat și declarația de avere pentru anul trecut, și conform acesteia veniturile sale au fost unele considerabile. Pentru anul trecut, ÎPS Teodosie a declarat un venit anual de 158.129 de lei.

La un simplu calcul aflăm că lunar acesta a încasat de la UOC 13.177 de lei, din funcția de director la Şcoala Doctorală şi profesor de Teologie.

În afară de acești bani, ÎPS Teodosie a mai încasat de la statul român și suma de 176.304 lei, pentru anul 2020. Banii au provenit din salariu de arhiepiscop al Tomisului.

ÎPS Teodosie este printre singurii oficiali ai BOR care și-a depus în ultimii ani declarația de avere, conform căreia mai deținea și un hectar de pământ la Dorna Arini, unde astăzi se află construit unul dintre cele mai luxoase complexuri bisericești din România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI