Ce să nu faci pe Transfăgărășan: hrănirea urșilor, de fapt, îi condamnă la moarte
Un clip viral a făcut ieri înconjurul internetului. Acesta arăta o fetiță care dădea de mâncare unui urs. Momentul a fost imortalizat pe Transfăgărășan și, deși include o lecție de viață, nu este cea la care te aștepți.
În mod real, în momentul în care te apropii de un urs pentru a-l hrăni, ești absolut și total inconștient. Îți riști viața, iar în funcție de gradul de foame al ursului, s-ar putea să fii tu cina sau prânzul, în funcție de momentul zilei. Mai mult decât atât însă, în mod suspect, îi faci o mare defavoare ursului. Îl obișnuiești prost, cum s-ar zice.
Mihai Pop este specialist în carnivore mari și a oferit un interviu celor de la Hotnews în care a explicat fenomenul și repercusiunile sale pe termen lung. În opinia sa de expert, animalul a ajuns atât de domesticit și prietenos cu oamenii în doar câteva luni, maxim un an. Motivul a avut legătură cu hrana constantă oferită de cei care se opreau pe Transfăgărășan, la fiecare câteva zile. Din păcate, top Pop confirmă că în acest fel nu ajuți animalele, ci le condamni la moarte. Le distrugi instinctul de conservare și le sabotezi abilitatea de a se descurca singure.
”Ursul nu s-a apropiat de om peste noapte. Comportamentul acesta a evoluat în timp. Probabil ursul respectiv primește mâncare de anul trecut și el vine ca la restaurant acolo. Și în Vrancea avem un caz similar, unde un urs este de 3 ani de zile pe marginea drumului, a venit cu ursoaica, iar alți doi s-au luat după ei. De fiecare dată când oprești mașina, deschizi geamul, el vine să-i dai mâncare. În termeni de specialitate se numește urs condiționat de mâncare. Acesta este un comportament care se dobândește în timp. Durează câteva luni bune până ursul ajunge la gradul acela de toleranță față de om. Probabil i s-a dat mâncare, dacă nu zilnic, măcar o dată la două zile. El s-a hrănit la tomberoanele de la marginea drumului, la marginea drumului, la pensiunile din zonă, a avut acces la mâncare de tipul acesta, câteva luni ca să ajungă la nivelul acesta de încredere”, a explicat Mihai Pop, reprezentant Asociația Carnivore Mari, pentru HotNews.ro.
Concluzia gestului tău aparent darnic a fost explicat în termeni cât se poate de drastici de expertul în carnivore. ”Urs pe Transfăgărășan a fost și înainte de ’90 și după ’90. Singura noutate este că după atâția ani de probleme, oamenii au rămas la același nivel de ”înțelepciune”. Când vezi un urs pe marginea drumului, trebuie să mergi înainte, nu să te oprești, nici măcar să-i faci cu mâna, darămite să-i dai de mâncare. Lăsând deoparte partea de pericol, pur și simplu nu ajuți cu nimic animalul respectiv. De fiecare dată când îi dai de mâncare, comportamentul lui se schimbă și îl condamni la moarte. Animalul respectiv va sfârși fie călcat de mașină, fie împușcat, fie într-un sanctuar. Practic de fiecare dată când îi dai de mâncare îi scurtezi viața cu o zi”, concluzionat Mihai Pop.