Ce să faci dacă ai ratele prea mari. Sfatul unui economist pentru românii care nu îşi mai permit să dea bani la bănci
Ce să faci dacă ai ratele prea mari, în contextul în care inflația a explodat. Care este sfatul unui economist pentru românii care nu îşi mai permit să dea bani la bănci.
Ce ai de făcut dacă nu mai poți să îți plătești ratele. Care este ultima soluție
Inflația explozivă și creșterea substanțială a ratelor bancare fac viața românilor din ce în ce mai grea.
Astfel, Adrian Negrescu, economist, oferă câteva sfaturi practice pentru cei care se confruntă cu supraîndatorarea.
Ratele rămân ridicate
Veștile sunt proaste în contextul în care ratele debitorilor vor continua să se mențină la un nivel foarte ridicat, potrivit Adrian Negrescu. Cei care nu le mai fac față, au câteva opțiuni la îndemână.
„Din păcate, trebuie să plătească. Acestea sunt costurile inflației. Bineînțeles, crește și costul banilor. Ce vor face în această situație? Să-și adune niște bani să plătească mai rapid ratele, în așa fel încât să-și plătească dobânda, dar asta e o chestie pe care doar 10% din populație poate să o facă, având în vedere faptul că dăm foarte mulți bani pe mâncare, pe îmbrăcăminte, pe facturi. E foarte greu să plătești ratele în avans.
Varianta refinanțării
A doua variantă este să te duci la bancă, să-ți faci o refinanțare, pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să-ți reduci rata. De la o rată de 1.500-2.000 de lei, să plătești 1.200-1.300 de lei”, a spus Adrian rădulescu, potrivit romaniatv.net.
Ce faci dacă banca nu vrea refinanțare
Binențeles, există posibilitatea ca banca să nu fie de acord cu refinanțarea. Atunci trebuie căutate alte surse de finanțare.
„Dacă nu te înțelegi cu banca, poți căuta în piață. Puteți accesa comparatoarele de credite de pe internet. În cel mai rău caz, dacă nu vă mai puteți permite să plătiți creditele, iar banca vă refuză orice conciliere, mergeți la CSALB – Consiliul pentru Supravegherea Afacerilor din domeniul Bancar. Acolo, în baza unei cereri, în mod gratuit veți putea primi asistență pentru a vă rezolva problema – pentru a prelungi ori de o prelungire de dobândă, ori pentru o amânare la rată”, a mai spus Adrian Negrescu, conform sursei citate mai sus.
Când s-ar mai putea îmbunătăți situația
Astfel, speranța românilor se îndreaptă mai degrabă către primăvara anului 2024, când lucrurile ar trebui să se mai liniștească.
„Cred că vom rămâne la dobânzi efective de 8-9%. Avem ROBORUL la aproape 7%, IRCC-ul la 6%. Probabil mâine, în ședința de politică monetară, Banca Națională va menține dobânda cheie și acesta va fi un semnal semnificativ care va face ca dobânzile să fie pe același nivel în acest an. Sperăm ca anul viitor, în primăvară, să scadă și inflația, deci și dobânzile”, a conchis Adrian Negrescu.