Ce să faci cu solul în care urmează să plantezi mărarul. Aşa va creşte rapid şi sănătos, distanţa perfectă pentru a primi destul soare
Mărarul nu lipsește niciodată din bucătăria gospodinelor iscusite. Are o aromă inconfundabilă și se număra printre cele mai populare verdețuri de la noi. Dacă doriți să-l creșteți în propria grădină, este bine să respectați câteva reguli, astfel încât să crească repede și sănătos.
Cum se plantează corect mărarul
Mărarul este o plantă ierboasă, originară din zona mediteraneană și din Rusia. De regulă folosit în ciorbe și multe alte preparate, cel mai bun mărar este cel cultivat de noi.
Este o plantă rezistentă la frig, deci poate fi plantată în grădină începând din luna martie și până în luna iulie. Temperatura de germinare este de 3-4 grade Celsius, dar poate avea loc în parametri optimi și la 20-22 grade Celsius.
Mărarul este o plantă care are nevoie de soare pentru a crește și preferă terenul cu textura medie, bine drenat și care se menține umed în permanență.
De asemenea, un alt lucru important pe care trebui să-l aveți în vedere, este faptul că mărarul este o plantă care are tendința de a se auto-însămânța. Asta înseamnă că, în momentul în care semințele plantelor matura cad pe sol, au mari șanse să germineze și să se transforme în plante mature.
Pregătirea pământului pentru plantarea semințelor de mărar
Semănarea semințelor de mărar trebuie să aibă loc cu 2-3 săptămâni înainte de ultimul îngheț de primăvară, recomandă grădinarii cu experiență. Iată cum trebuie pregătit solul pentru însămânțare:
- amestecați puțin compost în solul din zona în care doriți să plantați mărarul;
- uniformizați suprafața solului ce urmează a fi însămânțată;
- udați terenul;
- împrăștiați semințele pe suprafața terenului și apăsați ușor;
- se plantează câte 3 semințe la fiecare 8-10 cm, în rânduri distante de 24 cm;
- se udă zilnic, până apar răsadurile.
Să aveți în vedere faptul că semințele de mărar au nevoie de lumină pentru a germina, deci trebuie să rămână la suprafață sau pot fi acoperite, dar cu foarte puțin pământ, maxim 0,5 cm.
Consumul regulat de mărar are mai multe beneficii asupra organismului și sănătății noastre, precum: stimulează digestia, îmbunătățește funcționarea inimii, previne riscul de ateroscleroză și stimulează buna funcționare a rinichilor.