Ce să adaugi în bulion în timpul fierberii. Ingredientul care face diferența, îi dă un gust mult mai bun
Bulionul este un preparat care nu lipsește din cămara românilor pe timpul iernii. Se face vara și, dacă este conservat cum trebuie, se păstrează bine chiar și mai mult de un an de zile. Ce să adaugi în compoziție și cât trebuie să fierbi roșiile pentru a obține o pastă consistentă și delicioasă.
Ce fel de roșii sunt potrivite pentru bulion
Atunci când preparăm zarzavat, bulion, ketchup sau suc de roșii, este important ce fel de legume alegem, pentru a obține rezultatul ideal. În primul rând, roșiile trebuie să fie foarte bine coapte și să aibă un gust dulce. Dacă alegi legume care sunt verzi la mijloc sau nu sunt coapte suficient, bulionul va avea un gust acrișor.
În ceea ce privește soiul, sunt ideale roșiile cărnoase, care au un conținut mai mic de apă și puține semințe. În acest fel, dintr-o anumită cantitate de roșii vom obține mai mult bulion. Legumele din soiurile Roma, San Marzano, Big Mama sau Inimă de Bou sunt perfecte pentru bulion și preparate asemănătoare.
Legumele se spală, se taie în jumătăți sau sferturi, în funcție de cât sunt de mari, se îndepărtează porțiunile care au lovituri, precum și cotoarele și se pun la fiert. După ce au dat într-un clocot, roșiile se dau prin robotul de bucătărie sau printr-o mașină manuală, care separă pulpa de coji și de semințe. Sucul obținut se pune din nou la fiert, într-un vas încăpător.
Ce se adaugă în bulion, pe măsură ce fierbe
În funcție de cât de apoase sunt roșiile, bulionul trebuie lăsat la fiert până când scade o treime sau jumătate. După ce începe din nou să fiarbă, se adaugă sare. La 20 de kg de roșii se pune o cană de sare grunjoasă, neiodată. Aceasta ajută la eliminarea apei, la potențarea gustului, dar și la conservarea bulionului.
Unele gospodine pun și zahăr în compoziție, mai ales dacă roșiile au un gust acid și acrișor. Câteva linguri de zahăr, puse la final în bulion, elimină aciditatea roșiilor și fac pasta de roșii să aibă un gust dulce. Acesta se adaugă la final, pentru ca bulionul să nu se lipească de fundul vasului în care fierbe.
Când este gata, se dă la o parte de pe foc și se lasă să se răcorească puțin. Bulionul se pune în borcane sau în sticle sterilizate, care se închid ermetic. Unele gospodine pun o linguriță de ulei deasupra, pentru a crea o peliculă ce protejează bulionul. Recipientele se depozitează într-un loc în care pot fi lăsate să se răcească treptat, acoperite cu prosoape sau cu o pătură.