Ce s-a întâmplat cu ciclistul italian care a împușcat pisica unui ministru. „Nu se poate așa ceva”

de: Sorin Barbu
01 03. 2023

Un ciclist italian este în mijlocul unui scandal uriaș în San Marino și există chiar voci care susțin că ar trebui să i se retragă dreptul de rezidență. Antonio Tiberi s-a jucat cu o armă și a împușcat mortal pisica unui vecin, ministrul turismului din această țară.

Scandal în San Marino din cauza ciclistului care a împușcat o pisică

Antonio Tiberi este un ciclist italian de 21 de ani care s-a mutat de puțin timp în San Marino și care este implicat într-un scandal serios. Sportivul a împușcat mortal pisica unui vecin și a fost amendat cu 4.000 de euro. Doar că vecinul nu este deloc mulțumit, iar vocea lui s-a făcut auzită foarte tare fiind și ministrul turismului din această țară.

„Pisica nu a deranjat pe nimeni. O aveam de mult timp, fiica mea de 3 ani, Lucia, o iubea. Nu poți ucide un animal de companie și să scapi doar cu o amendă de 4.000 de euro. Am apreciat faptul că băiatul a admis ce a făcut. Dar consider că nu trebuie să le oferim acestor oameni reședință aici”, a adăugat ministrul Pedini Amati despre Tiberi, într-o declarație acordată BBC.

Antonio Tiberi este legitimat la clubul multinațional Trek-Segafredo și susține că a ucis pisica din greșeală. S-a apărat în fața judecătorilor spunând că nu știa că arma poate fi letală.

„Intenția mea a fost pur și simplu să măsor distanța la care trage arma, astfel încât am țintit un semn de circulație. Trebuie să admit și că am încercat să împușc o pisică… și, spre surprinderea mea, am și lovit-o. Nu am intenționat să omor animalul, eram convins că arma nu este letală”, a spus sportivul.

Tiberi a fost suspendat 20 de zile de clubul cu care are contract. Oficialii de la Trek-Segafredo au spus că este vorba de un „act reprobabil” și că salariul ciclistului din perioada în care este suspendat, va fi donat unei organizații are se ocupă de protecția animalelor, au precizat jurnaliștii de la BBC.