Ce s-a întâmplat cu cele trei fetițe din Iași, stropite cu otravă de bunica lor. Bătrâna a vrut să le spele pe păr, deoarece aveau păduchi

de: Ionuț Vieru
15 06. 2021

Cele fetițele intoxicate pe 5 iunie 2021, după ce bunica lor le-a spălat pe cap cu soluție toxică de uz veterinar, la externarea din spital, au fost despărțite. La sfârșitul săptămânii trecute, din străinătate s-a întors mama a două dintre minore pentru a le recupera.

Ce s-a întâmplat cu fetițele spălate pe cap cu soluție toxică

Fata cea mare, de 12 ani, se află în asistență maternală. Celelalte două fetițe, de 6 și 9 ani, au ajuns în grija Mădălinei Dorohoi, mama lor. Tatăl minore de 11 ani plânge și spune că face tot ce îi stă în putință să-și aducă fetița acasă lângă el. Din păcate, este mai complicate, deoarece el este recidivist.

„Fata de 12 ani, care provine dintr-o altă familie, în care tatăl este recidivist, iar ea era în plasament la bunică, a ajuns în grija unui asistent maternal, după ce a fost externată”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași.

Cele trei fetițe au fost spălate pe cap cu o substanță toxică de uz veterinar. Vinovată este bunica acestora, care se afla și în stare de ebrietate în momentul în care le-a spălat pe minore. Au stat o săptămână în spital, însă au fost separate la externare, făcând parte din familii diferite. Două dintre fete sunt surori vitrege, au tați diferiți și aceeași mamă.

Cele trei minore au fost separate la externare

Mădălin Dorohoi are 25 de ani și s-a întors de urgență acasă, din Germania, pentru a recupera fetele. Acestea riscau să ajungă în grija unui asistent maternal. Cele două se află în grija ei, în localitatea Vălenii din comuna Țibănești. Femeia nu a dorit să declare nimic în legătură cu cele întâmplate.

Cătălin Grigorescu este tatăl fetiței de 12 ani. Pentru aceasta, reprezentanții DGASPC Iași au hotărât că este mai bine sa ajungă în grija unui asistent maternal. Fata se află în asistență maternală de aproximativ 4 zile. Tatăl plânge că își vrea fiica înapoi și spune că încearcă să o recupereze.

„Nu pot să dorm noaptea, că mă gândesc doar la ea. Fata mea a fost în plasament la părinții mei, deoarece eu am fost arestat. În urmă cu ceva timp a fost un conflict în centrul satului în care m-am băgat și eu și am ajuns să fac pușcărie. M-am eliberat în urmă cu un an și am cazier, din această cauză nu vor să-mi dea fata înapoi. Eu voi merge până în pânzele albe să o aduc acasă”, a declarat Cătălin Grigorescu, tatăl fetei de 12 ani.