Ce s-a ales de Janine, prima soție a lui Adrian Sîrbu, fostul patron PRO TV. A dispărut de la TV și a plecat din țară. E total schimbată la 56 de ani
O mai ții minte pe Janine Sârbu, fosta soție a lui Adrian Sârbu? După ce au divorțat, aceasta a ieșit din peisajul showbizului românesc, alegând să se mute alături de fiica ei peste hotare. Iată cu ce se ocupă astăzi femeia în vârstă de 56 de ani.
Cum arată Janine, fosta soție a lui Adrian Sârbu, la 56 de ani
Janine Sârbu, pe numele ei de fată Eugenia Ștefan, a fost una dintre cele mai frumoase fotomodele ale anilor ’90. Și-a început cariera ca model la APACA, fiind colegă mai apoi cu multe nume mari, printre care Romanita Iovan, Dana Savuică, Melek Amet și Cătălin Botezatu.
În anul 1997, aceasta a devenit soția mogulului Pro TV, Adrian Sârbu, nași fiindu-le Mircea și Mihaela Geoană. Mariajul, din care a rezultat o fiică pe nume Janice-Arianne, născută în 2002, nu a durat decât până în anul 2003.
S-a mutat la Paris
La începutul anilor 2000, aceasta era cea mai invidiată femeie din showbiz-ul românesc. Era soția lui Adrian Sârbu și unul dintre cei mai de succes designeri de la noi, dar a lăsat deoparte aceste lucruri în momentul în care a decis să se separe de acesta.
La scurt timp de la divorț, ea a ales să se mute la Paris, acolo unde locuieşte şi acum, alături de fiica lor, în vârstă de aproximativ 20 ani. Pe lângă o casă, mașină și 11 milioane de dolari primite după partaj, aceasta s-a mai ales și cu un apartament de lux în capitala Franței, cumpărat tot de fostul său partener.
Potrivit informațiilor apărute în presă, s-au părea că locuința i-ar fi aparținut și lui Marlene Dietrich în ultima perioadă a vieții.
Cu ce se ocupă acolo
În Franţa, Janine a deschis trei magazine, unul la Paris şi două la Cannes, dar s-ar părea că afacerile nu au avut prea mare succes.
La cei 56 de ani, Janine Sârbu a rămas la fel de frumoasă așa cum o știe toată lumea. Are părul șaten, ondulat, iar trăsăturile de model au rămas încă pe trupul și chipul ei. Recent, ea a împărtășit câteva imagini pe rețelele sociale, imagini care atestă că încă păstrează o formă fizică excelentă.