Ce s-a ales de Constantin Zamfirescu, Gogoașă de la „Trăsniți în NATO”. S-a luptat cu probleme grave de sănătate, din ce face bani acum
Constantin Zamfirescu se numără printre actorii care și-au câștigat un loc aparte în inimile românilor. Artistul, care a devenit celebru ca Gogoașă de la „Trăsniți în NATO”, s-a luptat cu probleme grave de sănătate. Din ce își câștigă acum existența, a fost nevoit să găsească o sursă suplimentară de venit.
Constantin Zamfirescu a primit un diagnostic crunt
Pe Constantin Zamfirescu, cei mai mulți români îl asociază cu personajul interpretat magistral în celebrul serial „Trăsniți în NATO”. În 2020, un diagnostic crunt i-a schimbat complet viața. A suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia a rămas fără un rinichi, iar acum respectă un regim strict, știind că există mereu riscul ca boala, o formă agresivă de cancer, să recidiveze.
„În prima zi de analize am constatat cu domnul doctor Dumitrache prezența suspectă a acestei formațiuni pe rinichiul drept. S-a confirmat la un al doilea examen și faptul că era o tumoră malignă, după ce am făcut un examen CT și în mai puțin de o săptămână și jumătate eram deja internat.
Nu știu dacă v-am mai zis, este o formă parșivă de cancer care nu dă nici un semn și care se poate dezvolta până la etape foarte grave, până la T3, T4, știind că T4 este final și fără șanse. Eu am avut un T1 spre T2, acum sunt în recuperare’, a povestit Constantin Zamfirescu într-un live pe pagina de Facebook a trupei Sabotorii.
Te-ar putea interesa și: Ce mai face Toni Ionescu, fostul coleg al lui Florin Călinescu, la ”Chestiunea Zilei”. Unde a dispărut ”Mârlanul” și din ce bani trăiește acum EXCLUSIV
Din ce câștigă bani Gogoașă de la „Trăsniți în NATO”
În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, actorul și-a păstrat optimismul. A fost nevoit să facă noi schimbări în viața sa, pentru a putea face față valului de scumpiri cu care se confruntă românii.
Pentru a-și putea permite costurile tot mai mari ale traiului la noi în țară, Constantin Zamfirescu s-a apucat de taximetrie, ca sursă suplimentară de venituri, pe lângă cele obține cu Trupa Sabotorii.
Actorul a dezvăluit că mulți oameni sunt surprinși în momentul în care văd că s-au urcat în mașina lui Gogoașă de la „Trăsniți în NATO”.
„Da, au existat, sunt momente (n.r. momente financiare grele). Nu sunt un mincinos, nu mă ascund după degete. Iau foarte mulți oameni în mașină care mă întreabă de ce stau la volan, că eu sunt actor.
Banii mei sunt într-o casetă, nu am cont. Sunt 100-200 de lei și cu ăștia mă drămuiesc. Nu mă întind mai mult decât mi-e plapuma și reușesc din foarte puțin să fac ceva. O să fac mereu ceva ca niciodată copiii mei să nu simtă asta. Fiecare muncește pentru bani’, mărturisea Constantin Zamfirescu, la un post TV.
Te-ar putea interesa și: Cu ce se ocupă „Președintele Pupăză” în orașul de adopție, Băile Olănești: „Totul a început dintr-o joacă!” EXCLUSIV